Fericirea incepe cu ei… copiii nostri

sketch0

Aseara. Un lucru bun, un lucru rau, jocul nostru din fiecare seara.

Sofia. Un lucru rau-  Nu m-am jucat suficient cu Lego. Un lucru bun-  Am fost toti in parc si m-am dat cu bicicleta.

Sara.  Un lucru rau- In weekend nu este Violetta:) Un lucru bun- Am gatit cu tati pentru voi o friptura delicioasa.

Din jocul acesta scurt, dar extrem de amuzant si util, mereu constat ca ceea ce-i face fericiti pe ei, copiii nostri e timpul cu noi.

Timp de calitate in care sa nu fim intrerupti nici de telefoane, nici de mailuri, nici de publicitate:)

Pentru ca….merita(m)!


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Lupta dintre a fi mama….si toate celelalte la un loc

 

20140921_091045

In mintea mea e o granita clara intre viata de dinainte de a fi mamica si cea de dupa. Pe mine, experienta de mama m-a schimbat iremediabil.

Daca inainte, imi defineam succesul in functie de realizarile profesionale, o data cu nasterea primului copil, am constatat ca prioritatile nu mai sunt aceleasi, succesul insemna acum o balansare perfecta intre job, copil si familie. Lupta accea perpetua intre a fi un angajat bun, dar si o mama si o sotie  prezenta, atenta.

Si a aparut al doilea copil, si lupta a devenit mai acerba. Si sentimentul de culpa mai mare. Timpul nu mai ajungea niciodata. Si se impartea inevitabil intre gradinita, balet, acasa, job, timp pentru familie si timp pentru mine:) Hmm…Mai stii ce e acesta? Timp pentru tine, o baie cu spuma in timpul careia sa nu-ti bata nimeni de 10 ori la usa, timp de iesit la film sau cu prietenele, in care sa nu primesti sms de la sot ca nu stie ce sa faca cu bebe, timp sa citesti si chiar sa savurezi o carte:)

Sa fiu un angajat performant, creativ si proactiv. Sa fiu o sotie buna, atragatoare, suportiva. Sa am o casa  curata, sa gatesc bine si sanatos). Sa fiu o mama buna: prezenta pentru copiii mei, calda, amuzanta.

Cum le faci pe toate? Cat de bine le faci? Care au prioritate? Cum reusesti sa iti gasesti echilibrul si linistea interioara? Cate compromisuri suntem nevoite sa facem noi, femeile?

Din pacate nu exista reteta perfecta, exista doar calea potrivita pentru fiecare. Cum facem noi? De foarte multe ori imbinam distractia cu activitatile domestice: gatim impreuna sau cantam in timp ce facem ordine, pe masina povestim si exersam engleza, seara la culcare avem momente de povesti si jocuri amuzante.

Eu inca incerc sa gasesc o cale de mijloc, care sa imi permita sa fiu  cat mai aproape de copiii mei, dar si ma dezvolt personal, profesional. Pentru ca… o mama fericita e o mama buna.

20140924_172913


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Educatie in spiritul bunului simt sau dimpotriva?

parinti-si-copii-in-cadrul-unei-familii

“Lumea e o jungla, trebuie sa iti pregatesti copilul pentru ea” sau “Ti-a tras o palma, nu te lasi, ii dai inapoi”, va suna cunoscut?

Ei bine, nu stiu daca le-am facut sau nu un bine fetelor mele, dar nu am putut, in niciun caz sa incurajez violenta, agresivitatea de orice fel. Am sadit in sufletele lor valori in care cred si eu. Le-am incurajat sa fie generoase, tolerante, suportive, chiar daca de foarte multe ori, m-a durut indiferenta si lipsa de reactie a unor parinti.

Am incercat sa le arat fetelor mele o lume, mai frumoasa decat e, cu speranta ca vor descoperi partile urate si rele ale ei cat mai tarziu.

Am cautat mereu partea frumoasa si plina a oricarui pahar. Si acolo unde nu am gasit-o, am facut-o noi, mai buna, mai curata.

Am primit critici, judecati de valoare, si sfaturi. Eu insa, sunt impacata cu alegerile mele. Cred in pasii marunti, in lucrurile mici, dar importante care pun bazele unui intreg. Cred ca daca ne educam frumos copiii, vor creste adulti responsabili si vom avea o lume mai buna si mai frumoasa. Macar pot spera la asta.

Robert Ingersoll  “Este de o mie de ori mai bine să ai bun simţ fără educaţie decât să ai educaţie fără bun simţ”


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Vlad si patul umblator

0c6875a6df81c0e819bd97d6fd2d5ee2

A fost odata un baietel pe nume Vlad. Avea 4 ani si mergea la gradinita.

In fiecare zi insa, parintii sai aveau o maaaare problema, Vlad nu se putea trezi si mereu intarzia.
Nu numai ca nu se putea trezi la timp, dar îi era o lene sa se dea jos din pat, ceva de speriat. Mama lui incercase toate trucurile: cu binisorul, cu mustruluiala, degeaba. Vladut nu se lasa convins, si pace!

Am uitat sa spun, ca altfel, Vladut, era un copil foarte destept si ii placea sa inventeze lucruri. Acesta era si motivul pentru care se culca seara mai tarziu. Inventa si incerca inventiile sale.

Intr-una din diminetile in care mama il ademenea cu arome de clatite, Vladut se gandi ce bine ar fi sa poata sa ajunga cu pat cu tot oriunde isi doreste.
Daaaaaaaaa….cum de nu se gandise pana acum? Un pat umblator!!!
Uraaaaaaaaaaaa!!!!

Sari ca ars din pat, se imbraca, infuleca niste clatite ai o zbughi spre gradinita. Cu greu se concentra Vlad la activitatile de acolo. Gandul ii zbura la noua sa inventie si cum va avea cea mai comoda viata.

Ajuns acasa, se puse pe treaba. Desena, isi imagina, incerca. Gata! Patul lui avea 4 roţi un volan, pedale de acceleratie, frană.
Noroc ca locuia la casa, cum ar fi coborat patul pe scarile unui bloc? Desigur, avea sa se bucure de inventia lui tot timpul.

Adormi incantat si visa ca zbura cu patul lui deasupra cartierului, a orasului, si apoi zabovea pe norii pufosi.

-Haide, Vlad, trezeste-te! Iarasi ajungi ultimul la gradinita!
Vlad se trezi si zambi satisfacut. Ce vor zice parintii de noua sa inventie?

Cocotat in mijlocul patului conduse in bucatarie, lua bolul de cereale il manca, conduse spre baie, isi spala dintii. Aici a intrat cam greu, dar totusi, a reusit. Se imbraca in hainele pregatite de mama si pleca.

Parintii priveau inmarmuriti cum patul si fiul lor ieseau din casa si se indreptau spre gradinita.
Traversa strada si intra in curtea gradinitei. Parintii si copiii priveau inventia nastrusnica.
Unii copii plangeau pentru ca voiau si ei masina dintr-asta mare.

Educatoarea care a privit scena, a zambit şi l-a poftit pe Vlad inauntru.
Copiii erau aşezati in semicerc, insa Vlad cu patul lui umblator nu avea loc.
La masa, nu i-a placut, toti copiii radeau si faceau glume pe seama inventiei sale.

De dormit, a dormit in patul sau, dar nu i s-a parut distractiv. Ceilalti povesteau si chicoteau. El, nu intelegea nimic, era prea departe.

La finalul zilei, cand au iesit afara, Vladut s-a ridicat din patul lui si s-a dat pe hinta, tobogan, s-a jucat sotron si a cules floricele pentru doamna educatoare.
Cand i le-a dat, ea l-a întrebat bland:
-Vlad, nu iti mai place inventia ta?
-NUUUUU, îl voi folosi doar la somn, e plictisitor si pierd toată distractia.  Am crezut ca toti imi vor invidia patul, dar, de fapt eu i-am invidiat pe ei. Vreau sa fiu din nou asa. Ca ei, prietenii mei. Patul asta sa mearga sa vindece de lene alt copil, eu m-am lecuit, rase Vlad si impinse patul cat mai departe.
431a6601833f8115d082878a0071f1d7

 

Copyright Gabriela Marginean 2014


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru copii

Cum le ocupam timpul micutilor intr-un mod placut si util?

20140919_092603

Fie ca merge la gradinita sau scoala, sunt de parare ca in afara orelor de acolo, e bine ca micutii sa fie expusi si altor tipuri de activitati extrascolare. Sa le dezvolte abilitati, deprinderi, sa isi exploreze pasiunile sau sa descopere unele noi.

In cazul in care si le aleg ei, e si mai bine, daca nu, e bine sa-i orientam noi spre diverse tipuri de activitati, in functie de personalitate, nevoi, afinitati.

La inceput de an scolar am auzit foarte multi parinti interesandu-se de astfel de activitati, fie ele statice, fie de miscare. Posibilitatile si optiunile sunt nelimitate, de la sah, limbi straine, instrument, arte, dans, majorete, teatru de papusi, design vestimentar, balet, gimnastica ritmica, inot, pana la karate, escaladari, schi, arte martiale. Palatul Copiilor, after-school-uri, fundatii, ONG-uri, complexe sportive sunt doar o parte din optiunile pe care le avem la dispozitie.

In cazul nostru a fost simplu, orientarea artistica a Sarei si-a spus cuvantul, ea a fost cea care a optat categoric pentru balet si cursurile de arta. Sofia e interesata de tae kwon do, pe de alta parte:)  Inot fac amandoua, marturisesc, asta a fost optiunea noastra a parintilor:), dar aveau nevoie si de miscare.

Acasa incurajez activitatile creative, aproape in fiecare zi facem cate “un atac al artei”, ne jucam “de-a scoala”, “de-a vacanta”, gatim impreuna, facem sport impreuna, cantam si dansam. Incercam sa transformam activitatile curente, domestice, in timp de calitate al nostru. Si de cele mai multe ori ne reuseste.

Cred si sustin importanta acestor activitati in dezvoltarea personala a copiilor nostri. Prefer de 1000 de ori sa consumam timpul alocat televizorului sau tabletei, unei activitati artistice sau sportive.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Ce vrei sa te faci cand esti mare?

image.axd

Am auzit obsesiv cu totii intrebarea asta. Acum imi vine sa rad, cum ar putea un copil care  abia descopera lumea  si posibilitatile ei infinite, sa stie ce va face cand este adult?  Si cum va trebui sa isi asigure existenta cu ajutorul meseriei alese?

Si totusi…interesant de urmarit cum optiunile din copilarie au legatura cu meseriile alese in viata de adult . In unele cazuri, raspunsul la intrebarea cu pricina e confirmat de alegerea meseriei din viata de adult. In alte cazuri, optiunile initiale s-au transformat in simple pasiuni.  Si, mai este al treilea caz….cele care s-au stins pe drum, pentru ca nu au fost suficient de puternice sa treaca proba timpului.

E clar, cand suntem copii alegem cu sufletul, cand devenim adulti, alegem cu mintea. Rational.

Eu, de exemplu. Am vrut sa fiu prima data, invatatoare. Chiar am fost. Am terminat liceul pedagogic si am fost un an invatatoare. Apoi am facut facultatea si am lucrat pe rand in publicitate, marketing, PR, marketing…

Lumea copiilor m-a chemat din nou, atunci cand am devenit eu insami mamica. M-am reintors in gradinita, ca educatoare. Am crezut ca voi fi mai aproape de fetele mele. Nu se rupsese inca celebrul cordon:)

Am stat 1 an acolo, poate unul dintre cei mai frumosi si mai grei ani din viata mea. Acolo am decoperit si alt univers decat cel roz:), am patruns in universuri de zane si printi, acolo am, descoperit maretia si candoarea sufletului de copil, acolo am vazut si am simtit pe propria-mi piele ce munca grea si importanta e cea cu copiii. Si ce putin e inteleasa si valorizata astazi.

Am revenit in Marketing si PR, dragostea mea veche, si cred ca as fi putut ramane mult si bine aici, daca nu s-ar fi instalat, ea, INDOIALA…Ca e timpul sa merg mai departe, ca mi-e dor sa scriu mai mult ca vreau sa le vad crescand pe fetele mele si sa cresc si eu, in alt fel.

Si atunci gata, a incoltit ideea, au inceput sa se nasca visele, sa prinda contur si a fost ca si cum am stiut dintr-o data ca asta vreau sa fac  acum, cand sunt mare.:) Sa scriu. Povesti pentru copii. A fost o calatorie lunga, frumoasa, deloc istovitoare, din care am invatat enorm, si care m-a adus azi aici. Cred ca nu e niciodata prea tarziu sa iti urmezi visele, drumul, sufletul.

Ma gandesc acum de ce nu am facut-o mai demult? Simplu. Nu era vremea mea pentru povesti.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Povestea din spatele povestii

e877e4830f0d9ea0c3111c2c9eee91b0 poveste cu mama

pinterest.com

La noi acasa, povestea de seara nu e o simpla poveste. E timpul meu cu fetele. Poate  nu atat de mult cat mi-as dori, dar de calitate.

Uneori, ne jucam “Un lucru bun, un lucru rau”. Povestim care a fost cel mai bun lucru din acea zi, si dimpotriva cel care nu ne-a facut placere. Aflu lucruri noi despre ele, le redescopar si ne cunoastem mai bine.

Urmeaza povestea. Ele o aleg. Avem un ritual intreg. Stau amandoua sprijinite de mine si rasfoim impreuna. Ne oprim sa explicam, sa puna intrebari.  Uneori servim ceaiul de printese sau mancam cookies. Pe care-i facem impreuna.

Povestea de dupa poveste e cea mai frumoasa. Atunci exploram zone ale sufletului. Ne punem in locul personajelor, gandim alte finaluri, facem joc de rol. Cele mai frumoase discutii ne-au fost prilejuite de aceste momente. E cel mai frumos timp al nostru. Impreuna.

De cand a invatat literele, Sara a inceput sa citeasca singura. Nu foarte cursiv, dar e pe drumul cel bun. Vrea sa scrie o carticica de povesti. A inceput cu desene si scurte propozitii. O incurajez si o sustin si ii spun mereu ca acolo, in carti va afla toate tainele lumii.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Ma mai tii minte?

214401a4b03eb3029b477fa685fc5d16

http://ro.pinterest.com/pin/151011393730155143/

 

Hei, ma mai tinetii minte? 

Obisnuiam sa va tin treji si atenti, sa va fascinez si sa surpind de fiecare data. Iar voi  erati cei mai buni prieteni ai mei. M-ati asteptat intotdeauna. M-ati inteles mereu. Ati ignorat jucariile si chemarile prietenilor afara pentru mine.

Sunt eu, POVESTEA. Prietena cea mai buna din copilarie. Cea care  v-a ajutat sa descoperiti lumea, alte universuri, omul cu calitati si defecte, aventura si misterul. V-am tinut de urat in serile geroase, in salonul trist din spital, in casuta bunicilor, in sala colorata de la gradinita.

 Si ce  daca ati crescut? Cine spune ca adultii nu mai au voie sa asculte si sa spuna povesti. Ba chiar sa creeze unele, Pentru copiii lor. Sau pentru copiii din ei:) 

Povestile n-au varsta. Nici nu sunt localizate in timp sau spatiu. Ele exista atata timp cat avem sufletul deschis sa le primim. Sa descoperim, sa ne amuzam, sa cercetam, sa inventam, sa fabulam. 

Povestile exista atata timp cat ne pastram sufletul curat si tanar.

49348f5dd281fde8301227098094d2ff

http://ro.pinterest.com/pin/151011393729347690/

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

“Copilul meu nu vrea sa citeasca”

il_570xN.480987774_12i9

http://ro.pinterest.com/pin/244179611021408897/

Astazi la biblioteca, asteptandu-ne randul la inregistrarea cartilior, o mamica cu lista de lecturi suplimentare astepta descumpanita sa vada ce titluri gaseste. Uitandu-se la noi, eram cu Sara si Sofia, entuziasmate de noile carti, a spus cu durere in suflet: “de-as putea sa-l fac si eu pe copilul meu sa citeasca…”

Mi-am dat seama cu tristete ca nu e prima mamica pe care o aud plangandu-se de lucrul acesta, In jur sau in cercul de prieteni, multi alti parinti se plang ca nu reusesc sa-i faca pe copiii lor sa citeasca.

Fara discutie, ca exista si o structura genetica, si unii  copii sunt orientati spre lectura, in vreme ce altii nu au inclinatia aceasta, dar, ceea ce stiu sigur e ca:

  • Nu parintele trebuie sa se prezinte cu lista de lecturi suplimentare la biblioteca. Le-am inscris pe fetitele mele la biblioteca inainte de a sti sa citeasca. Am rasfoit cartile, ne-am uitat la imagini, am imprumutat si am restituit cartile, conformandu-le la regulile dintr-o biblioteca. Sunt mereu atat de bucuroase cand mergem la biblioteca.
  • Dragostea fata de carti se inradacineaza de la cea mai frageda varsta, parintele are un rol primordial in formarea acestei deprinderi. Spune-i povesti copilului tau inca din burtica si apoi in fiecare seara. Are sanse mai mari sa iubeasca apoi cartile.
  • Suntem un exemplu pentru copiii nostri: daca nu luam noi seara o carte in mana, ci preferam tableta sau laptopul, sa nu ne miram ca la fel fac si ei.
  • Dragostea fata de lectura se cultiva. Fa-l sa iubeasca cartile. Citeste-i de mic seara povesti. Discutati despre ele.
  • Creati un colt magic de lectura: cookies, ceai, poate un baldachin simplu.
  • Incurajeaza cadoul sub forma de carti. Atat pe care le primeste, cat si pe care le ofera.

Sunt cateva idei, cu siguranta mai sunt atatea altele. Dar sta in puterea noastra, parinti, educatori, invatatori, profesori sa-i facem pe copii sa iubeasca cartile. Pentru ca ele ii fac mai frumosi, mai destepti si mai buni.

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Inceputuri

noi inceputuri

 

Cred ca mereu mi-au placut inceputurile. Emotia, planurile, ideile  care zburda libere si te dezmortesc. Te readuc la viata si deschid porti spre lumi la care doar ai visat, dar ai tot amanat sa intri.  Din comoditate. Lasitate. Teama, 

Nu ma tem de inceputuri. Le privesc ca pe noi provocari. Din care sa invat, sa ma dezvolt, sa cresc. Nu suntem copaci, sa ramanem plantati undeva, Suntem oameni. Cu idei noi, cu vise noi, cu perspective noi. 

Nu imi plac despartirile, asta e adevarat. Dar eu cred ca de fapt nu ne despartim de oameni, ci de anumite povesti pe care le-am trait cu ei. Oamenii raman tot acolo, fiecare cu locul lui in inima ta. Poti sa creezi alte povesti cu ei sau sa pastrezi amintirile frumoase care v-au legat.

Dar tu, mergi mai departe. Catre visul tau. Fara sa mai asculti vocile care incearca sa te intoarca din drum, fara sa te lasi invinsa de obstacolele care se intrezaresc.

M-am schimbat? Da…cred ca e normal. Mi-am dorit altceva in fiecare etapa a vietii mele. In facultate sa invat, sa fiu autodidact, la primul job sa demonstrez, la al doilea sa cresc, apoi sa fiu cea mai buna. Au aparut ele, fetitele, si mi-au aratat ca viata nu e doar cariera. Ca zambetul si fericirea lor sunt infinit mai importante. Am incercat  si caut inca sa gasesc  echilibrul intre a fi mamica cu norma intreaga si a-mi urma visele ,

Cu siguranta, nu va fi usor. Dar merita sa incerc. Inceputul de acum va fi…al treilea copil al meu. Cred in el si voi face totul pentru a-l creste mare si frumos:)

 

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari