Exista viata dupa corporatii:)

dd94201f2403eb22e743b2d7c984b23f

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu e usor sa decizi ca vrei sa devii antreprenor. Sa iesi dintr-un sistem in care ai fost inregimentat atatia ani, si sa iti urmezi niste vise, planuri care inca nu au consistenta, dar au atata forta, incat te-au convins sa incerci.

Odata instalat gandul….nu prea mai poti da inapoi. Gasesti argumente in favoarea lui, si toate celelalte alternative nu te mai multumesc. Cumva, trebuie sa incerci si asta.

Si urmeaza o perioada frumoasa, in care iti faci planuri si visezi. Cauti, experimentezi, vorbesti cu oameni, trasezi strategii.

Si apoi, o perioada usor confuza….dintr-o data nu ma ai  sef, program de respectat, deadline-uri. Si devii tu propriul sef, iti faci agenda, si e nevoie de mai multa disciplina decat in corporatie:) Stabiliesti niste limite, iti setezi asteptarile si mergi mai departe.

Si probabil ca urmeaza o perioada grea, asa cum spun multi dintre prietenii si cunostintele mele, si totusi….niciunul nu  s-ar intoarce in sistem:)

Vestea minunata in aceasta noua viata e ca te simti mult mai liber, infinit mai creativ, neuronii se misca cu mult mai multa repeziciune si tu  vezi oportunitati in fiecare discutie, intalnire. Cu alte cuvinte, traiesti mai intens.

Cred in continuare ca exista un timing pentru fiecare dintre noi si ca lucrurile bune vin incet si lin, dar se cladesc frumos si trainic.

 

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

56ade8d04b043dc1609a46b5a4c9c009

Dar daca?

 

 

56ade8d04b043dc1609a46b5a4c9c009

 

 

 

 

 

 

 

Una din poezioarele mele preferate din copilarie suna asa:

Daca si cu Parca/ Se plimbau c-o barca/ Daca Daca nu era/ Parca parca se-neca .

 

De atunci ma intrigau cuvintele acestea. Aveam sa aflu mai tarziu cat de fragila e granita intre ele.

Aveam sa le folosesc de prea multe ori.

 

Dar daca faceam altfel? Daca alegeam alfel? 

Cum ma simt? Parca….mai bine?

Parca l-am vazut pe el…

 

Indoiala. Nesiguranta. Dusmanii din umbra care bantuie sufletele. Nu e usor de luptat cu ei. Nu e usor  sa nu analizezi, sa nu te uiti in trecut.

Nu e intotdeauna simplu sa iti asumi alegerile si sa fii impacat cu ele.

 

Alegeri…despre asta e vorba. Suntem ceea ce alegem. Viata e, pana la urma, un nesfarsit sir de alegeri. Inspirate sau nu, curajoase sau dimpotriva, dar… alegeri.

Incredere. Siguranta. Stima de sine. Curaj. Nu vin usor, si poate nu in acelasi timp, dar ele sunt antidotul pentru a alunga inamicii din poezia mea: daca si parca.

 

 

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Cine nu are frati, sa-si cumpere:)

 

IMG_0129

Nu suntem gemene si nici nu semanam izbitor. Dar e ceva, o legatura atat de puternica intre noi, incat simt si de la mii de kilometri distanta daca ceva nu e in regula cu tine.

Am crescut impreuna si am infruntat lumea asta mare, umar la umar, sis. Tu erai sora cea mare, care isi exersa pe mine abilitatile de profesoara, sefa sau artista.

M-ai invatat la 5 ani sa scriu si sa citesc si primele cuvinte in franceza:), ma luai de la gradinita si dupa o tura de leagan, cu cheia la gat si agatata de mana ta, ajungeam acasa si cuceream lumea. O lume frumoasa pe care ai creat-o tu si in care aveam toate meseriile din lume si in care era infinita veselie, ras si imaginatie. Cea mai frumoasa si mai fericita lume pe care am cunoscut-o.

Ma emotionez si azi cand ma gandesc ce mult mi-ai purtat de grija toata viata. Si cum, de fapt, mereu am cautat sprijinul si aprobarea ta. A surorii mai mari. Mi-ai fost si mama, si cea mai buna prietena si sora si profesoara…de toate.

Ai fost cu mine in prima zi de clasa 1, mi-ai sters lacrimile de dezamagire ale primei iubiri, m-ai strans de mana cand asteptam sa ma ia mireasa de acasa, m-ai invatat sa-mi imbrac bebelusul de 1 zi, sa-l alaptez si sa-l cresc.

Intr-un fel sau altul, mereu ai fost langa mine, chiar daca uneori,  de la…sute de kilometri distanta. Si te iubesc nespus pentru asta, sis!


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Pe cine iubesti mai mult?

Cand ai doi copii totul se imparte la doi: jucariile, dulciurile, atentia, dragostea, totul…

Sofia e cea care ma innebuneste cu intrebarile: “Dar totusi cine a desenat mai frumos?” Dar mami, spune, care lucrare ti se pare mai frumoasa? Hai, spune ca nu ne suparam”. Si cea care ma omoara: “Dar pe cine iubesti mai mult? Un pic, un pic mai mult?”

Ca si cand as putea sa o iubesc pe una mai mullt decat pe cealalta. Ca si cand nu le-as fi explicat de atatea ori ca o mama nu isi poate iubi mai mult un copil decat pe altul…Si totusi, simt mereu nevoia de confirmare: “Va iubesc la fel pe amandoua. Egal. Enorm. Dar egal.”

Sara este copilul bun, generos, cald. Are o empatie extraordinara. O impresioneaza suferinta copiilor, a animalelor, a lumii intregi. E generoasa, sensibila si  extrem de toleranta. O iubeste toata lumea si are o gramada de prieteni. Vrea sa devina artista sau balerina:)

972586_292216727603683_1364164023_n

Sofia, pe de alta parte, e independenta, puternica. Fiind al doilea copil, a trebuit sa lupte pentru a obtine ce isi doreste, deci e mai putin toleranta decat Sara. Nu este prietena tuturor, dar de cele mai multe ori, e liderul:) Zice ca vrea sa devina educatoare sau calculatorista ca tati:)

10178180_292035784288444_278089288_n

Ele sunt comorile mele. Diferite, si totusi atat de complementare. Sara o intelege si o iarta adesea pe Sofia. Fiind mai mare si extrem de talentata, o invata o gramada de lucruri  in jocurile lor de-a scoala, de-a magazinul, de-a vecinele, de-a artistele. Isi impart rolurile, uneori cu vorba buna, alteori cu scandal:).

Ce stiu sigur e, ca se iubesc enorm si vor fi cel mai important sprijin una pentru cealalta toata viata.

Iar eu, nu am cum sa masor in procente dragostea fata de ele sau sa o compar….e totala si…neconditionata. Dar vor intelege asta, atunci cand vor fi si ele, mamici. Pana atunci, mai strig odata in gura mare: VA IUBESC LA FEEEEL:)


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Sa ne pregatim de Halloween

Copiilor le place distractia.  Aventura. In loc sa ne tot intrebam de ce preluam spiritul acestor sarbatori de la americani, propun sa le privim ca prilejuri de distractie si timp de calitate cu copiii nostri.

Iata cateva idei adunate pentru voi aici:

Decoratiuni de Halloween

Fantome spirala:

spiral-cut-for-ghost   spiral-ghost-craft-

Bufnita agatatoare:

bufnite

Pisici negre din dovleac:

pisici din dovleci

Decorare dovleci:

dovlecii

Mancare de Halloween

Scheleti din turta dulce

fantoma turt dulce

Clementine emotii:

decoratiuni portocale

Brownies fantoma:

brownies fantoma

Costumatii Halloween:

Unghii decorate:

unghii ceb62aef602bd2fa85662ae7ad2de583

Decorare fata:

ochi multipli  paianjen

Costume rapide:

costum halloween  costum dovleac 94140d42190ae2926c06f84689b2578a b01665958260ecfcd6bf6f8086efd55d

Halloween distractiv!

 

Sursa foto: www.pinterest.com

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Activitati pentru copii

Sa nu uiti sa imi spui ca ma iubesti

f83f949e34cb0e8364776ea9a72a660b-love

Cand te-am cunoscut aveai aerul acela jucaus si un simt al umorului debordant. Aveai o pasiune si o pofta de viata care imi placeau la nebunie si cu care ma hraneam si eu. Ne plimbam de mana si imi spuneai ca ma iubesti. Imi faceai mereu surprize, iar eu adoram asta.

Am devenit prieteni, iubiti, apoi soti, parinti. Au trecut…15 ani de cand suntem impreuna si peste o saptamana …13 de cand sunt sotia ta. Am avut de toate in anii acestia. E drept nu pe toate laolalta in acelasi timp:)

A fost pasiune, dragoste, magie, dezamagire, rutina, incredere, prietenie. Momente in care am fost cea mai fericita femeie, cea mai implinita mamica, momente in care mi-am pierdut cel mai bun prieten si momente cand am luptat sa il regasesc. Nu a curs totul asa de lin ca la inceput, pe alocuri, a trebui sa ne regasim reperele si directia.

Au fost clipe cand parea mai simplu sa fii singur decat cu cineva cu care te simteai oricum… singur. Nu mai eram nici soti, nici prieteni, nici iubiti….ci doar, parintii copiilor nostri. Da, au fost si momentele acelea…cand am lasat rutina sa omoare dragostea.

Dar a  existat ceva..acel ceva…si noi nu l-am lasat sa moara, mereu a renascut ca pasarea Phoenix si ne-a  aratat ce frumoasa e viata, ce minunat  e sa iubesti si sa fii iubit,  ce bine e sa te poti baza pe cineva si sa ai un suflet alaturi.

Stiu ca noi suntem de pe Venus, iar voi de pe Marte, dar as vrea sa nu uiti niciodata urmatoarele lucruri:

  • sa imi spui ca ma iubesti, cu cat mai des, cu atat mai bine:), as prefera zilnic
  • sa nu mai uiti niciodata sa ma saruti la plecare si la sosire
  • sa continui sa imi faci surprize si sa imi aduci trandafiri, te ador pentru asta
  • sa nu iti pierzi simtul umorului
  • sa te uiti din cand in cand cu mine la o comedie romantica, chiar daca stiu ca preferi SF-ul
  • sa ne bem in continuare cafeaua de dimineata impreuna.
  • sa ramai cel mai bun prieten al meu.

Iar eu….te voi iubi neconditionat.

 

 

 

Sursa foto: www.pinterest.com

Copyright 2014 Gabriela Marginean


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Atunci cand dam mastile jos…

e36661a8da0f5b59ae807b75cdb81821

Stii?

Tu, femeia in goana nebuna de la job,  gradinita, scoala, after-school, teme, cluburi, cumparaturi. Acasa.  Curatenie, mancare, copii, joaca, teme, baite, pachete…

Si vine seara. Esti extenuata. De toata alergatura de peste zi. Tensiuni si deadline-uri la job, copii cu personalitate, sot care si-a luat laptopul in brate si crede ca doar el e e obosit si are dreptul la odihna:)

Si stii ca ar trebui sa te demachiezi, sa iti speli dintii si sa iti pui cremele anti-age:) si sa iti faci cele 8  ore de frumusete. Dar …esti prea obosita si prea mare nevoie ai de putin “timp” doar al tau.

Si butonezi absenta televizorul si ai vrea sa termini cartea inceputa ce troneaza pe noptiera. Si ti-ai dori sa nu fi atat ..de extenuata ca sa iti poti pune lenjeria sexy si sa te simti din nou femeia iubita si vie de care s-a indragostit el…

Si mai amani o seara, si inchizi ochii si dai toate mastile jos. Ele te oboseau. Stii asta, nu?

Daca te impaci cu gandul ca nu esti superwomen, si ca nu poti fi mama perfecta, sotia perfecta, angajatul ideal, gospodina perfecta, e totul OK.

Esti doar un om, cu slabiciuni firesti si puteri nebanuite. Esti o mama care se straduieste, o sotie uneori sexy, uneori artagoasa, alteori obosita. Un angajat, nu un robot. Exista menajere, bone, bunici, spatii de joaca si ar trebui sa profiti, ca sa mai scapi de tensiune si griji. Si sa castigi un pic de timp….doar pentru tine.

 

Sursa foto: www.pinterest.com

 

Copyright 2014 Gabriela Marginean


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Generatia Acronimelor si a nimanui

10603302_728242580597759_5954368177768140415_n

Sara este eleva in clasa l. Imi amintesc reactia parintilor cand am primit orarul. AVAP, MM, MEM, DP va suna cunoscut? Arte vizuale si abilitati practice, muzica si miscare, matematica si explorarea mediului, dezvoltare personala…Si lista continua:)

Pe astea sigur le stiti: FB, B, S sau I. Doar totul se raporteaza la ele. Si aici, variantele sunt multiple: FB/B, FB cu o steluta, FB –

Eu una am un gust amar si o revolta inabusita pentru sistemul acesta dezlanat si incoerent. Imi vine si acum sa plang cand ma gandesc la prima zi de clasa l a copilului meu. Dupa niste discursuri halucinante si de neinteles ale preotului, directorului si politistului sau pompierului nici nu mai stiu, ca nu auzeam oricum nimic, ma asteptam sa mergem in clase. Ne-am imbracat  frumos si am pregatit cu drag si emotie ghiozdanul. Nu am mai mers in sali, pentru ca nu aveam nimic pe mese. Doar nu se hotarasera asupra abecedarului:(  Mi-am amintit in drumul nostru spre casa  de poza mea din clasa l cu abecedarul si floarea. Si emotia infinita din acea zi. Mi-am inghitit lacrimile si am creat eu povesti si asteptari, ca sa simta si ea. Emotia primei zile de clasa l.

Am auzit o tona de explicatii, una mai penibila ca alta.

Ba ca, ei au avut parte de o primire festiva in clasa pregatitoare. Alt experiment. A tinut cineva cont de ceea ce am zis noi, parintii?

Ba ca sa avem rabdare, ca vor fi mai bune si mai competitive noile manuale….Mi-e si frica sa ma gandesc….

Ba l-am vazut pe Ponta butonand incantat tableta si aratandu-ne viitorul luminos care ne asteapta.

Pana atunci, Doamna, singura care merita tot respectul si admiratia mea din sistemul acesta, scrie in fiecare pauza caiete, listeaza tone de fise, incearca sa intuiasca continutul manualului ca sa comande caiete auxiliare in ton cu acestea. Probabil isi inabusa si ea revolta impotriva sistemului si doar dragostea pentru acesti copii si meseria ei ii dau puterea sa mearga mai departe.

Nu stim nimic, nu mai intelegem nimic. Se iau masuri si nu se lasa timp sa se oberve rezultate. Pentru ca se schimba iar. Si iar. Cu alti oameni, alti guvernanti,  alte idei, alte experimente.

Mi-e dor de multe lucruri bune din scoala mea. De nota 10 care avea insemnatate si forta. De emotia  reala  din prima zi de scoala, de premiul l, de coronita, de tabere frumoase si olimpiade adevarate.

Mi-e groaza cand ma gandesc ce se va alege de invatamantul acesta al universitarilor fara BAC, mi-e rusine cand aud cadre didactice care nu vorbesc corect gramatical, ma ingrozesc cand aud ce se intampla in unele tabere de copii. Pentru ca as vrea sa le trimit si pe ele intr-o zi.

Ma ingrozesc cand vad ca temele sunt tot mai multe si materia tot mai incarcata. Ma intreb pentru a nu stiu cata oara, daca fac bine insistand sa raman aici, intr-un sistem care pare iremediabil pierdut.

Visez la normalitate. Pentru copiii mei. La o scoala frumoasa, curata, colorata si vesela unde sa vina cu drag. Sa nu existe incrancenare pentru note. Ci pentru castigul lor personal. Sa nu se incurajeze competitia intre ei, ci cu ei insisi.

Visez la manuale frumoase si prietenoase, nu la tablete,  la ore afara in parc sau in curte. La clase cu mai putini copii de care sa se poate ocupa profesorii. la Doamne, asa cum e a noastra, buna, profesionista, calda.

Am incercat si incerc in fiecare zi sa nu-i arat Sarei dezamagirea mea. Sa-i arat doar partea frumoasa, sa-i starnesc curiozitatea, dragostea fata de scoala si carte. Pentru ca undeva acolo, in sufletul meu, mai e o speranta. Ca o sa le fie bine.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Cum impartim dragostea la doi sau….la mai multi

colaj poze fete

Articolul citit zilele trecute despre cum simte primul copil venirea celui de-al doilea mi-a amintit toate angoasele, temerile si intrebarile de atunci.

Sara avea 2 ani cand am aflat ca va avea o surioara. Pentru ca eu insami eram usor nepregatita- Sofia nu venea conform planului:), mi-a trebui un ragaz sa ma obisnuiesc eu cu ideea si sa o diger. In capul meu gandurile si intrebarile se invalmaseau:

Cum o sa mai pot iubi alt copil ca pe Sara?

Cum voi putea sa impart dragostea la doi ca fiecare sa se simta la fel de iubita?

Dar daca nu se vor intelege? Juca?

Apoi am vazut minunea mica la eco, si am vazut ca e fetita si i-am auzit inimioara. Si a capatat un nume si o identitate. Si un loc in familia noastra. Ana Sofia. Am inceput pregatirea Sarei de atunci. Vorbeam despre ele, faceam scenarii, ne imaginam. Sara o iubea deja,

Stiam ca primele saptamani vor fi critice. Bebele cu nevoile lui, iar bebele meu, Sara, cu ale lui. Sara avea 2 ani jumate, era si ea atat de mica. Prima saptamana acasa a fost dificila. Pana ne-am armonizat, sincronizat programele.

Sara facea totul ca sa atraga atentia asupra ei. Imi venea sa mor cand auzeam refrenul cunoscut Tu esti mai mare, Sara, fii intelegatoare. Am jurat atunci ca nu il voi folosi niciodata ca argument in favoarea uneia. Erau egale si aveau aceleasi nevoi. Asta a fost cheia catre armonia mult dorita.

Toata dragostea, joaca, atentia se imparteau la 2. Baita se facea de 2 ori- odata pentru Sofia, odata pentru Sara. Le hraneam impreuna, le culcam langa mine pe amandoua, ieseam impreuna. Faceam totul impreuna. ba mai mult, Sara a fost ajutorul meu numarul 1.

Nu a fost totdeauna usor. Uneori se lasa cu plans sau eram prea obosita sa gestionez corect situatia. Dar a functionat. Si functioneaza si acum. Se joaca, se iubesc, dorm impreuna. Fac totul impreuna. Cred ca asa va fi mereu. Se si cearta:) Incerc sa nu intervin decat daca e grav, altfel, le las pe ele sa rezolve conflictul.

Imi vine sa rad in hohohote cand ma gandesc ca ma intrebam atunci daca mai pot iubi pe cineva ca pe Sara. Cred ca daca as avea 10 copii, fiecare ar primi portii infinite de iubire. Si inca ar mai ramane:) Pentru ca sufletul nostru are posibilitati nemasurate. Dar nu stii asta, pana nu esti MAMA.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

“Nici un paradis nu e mai frumos ca acela pe care si-l construieste omul in sufletul sau” Liviu Rebreanu

Winnie-Pooh

Suntem intr-o fuga continua…

De cand suna alarma si pana seara tarziu, cand dupa ce ai mai bifat cateva “like-uri” si in cazul fericit “cateva pagini” cazi dus intr-un somn, de cele mai multe ori fara vise. E prea complicat sa mai si visezi:)
Ne-am robotizat…intr-atat de mult…incat nici nu mai sesizam asta. Noroc cu ei, copiii nostri.

Care inca nu s-au robotizat.
Care ies afara si se bucura ca soarele e pe cer si le zambeste.
Care stiu sa se joace cu un creion si o hartie si sa creeze cea mai minunata poveste.
Care rad cu pofta si nu le pasa de nimeni altcinva din jur.
Care au cele mai candide si jucause intrebari.
Care imbraca rochii de zane si costume de eroi si chiar cred ca sunt personaje de poveste.
Care au inca granite fragile intre fictiune si realitate, si asta-i face infinit mai frumosi.
Care au cele mai minunate si creative vise.

Noroc cu ei, si cu gesturile lor marunte care ne arata unde e adevaratul paradis. Acolo, in sufletul nostru.

Sursa foto: http://www.popsugar.com/

Copyright 2014 Gabriela Marginean


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari