Tag : copii

Hello, 2016! Sunt pregatita pentru inca un an fabulos!:)

 

DSC_0284-212294852_880775152038052_8101038781476098460_nDSC_0350

 

 

 

 

 

 

2015 a trecut ca un tren de mare viteza. Abia m-am dezmeticit.

Am ramas cu gustul placut al unui Revelion in familie. Cu sampanie in gerul rece, karaoke, joc de mima si artificii ca atunci cand eram mici. Cu copiii fericiti care ne-au multumit spunandu-ne ca a fost cea mai tare petrecere,

Sunt multumita. Am facut sa conteze fiecare clipa. Sau cel putin, m-am straduit.

Am cunoscut oameni frumosi si noi, iar pentru asta sunt recunoscatoare.

Mi-am ajutat si sprijinit copiii cum am stiut mai bine, i-am iubit cat de mult am putut si am avut grija sa o simta.

Mi-am indeplinit un vis drag si asta ma face extrem de fericita. Nu as fi putut sa o fac fara sprijinul lui. Ii multumesc din nou si ii spun simplu:

Te Iubesc. Voi continua sa citesc mult si sa scriu, pentru ca scrisul are un efect terapeutic si benefic asupra mea.

Am inceput proiecte noi la job si abia astept sa le continuam, dezvoltam.

Ne mutam in casuta viselor. O sa o facem ACASA si abia astept.

Suntem sanatosi. Iar asta e cel mai important. O sa putem sa transformam orice dorinta in ceva palpabil si viu. Numai de noi depinde. Si de cat de uniti vom ramane.

Va doresc un an plin de iubire si curaj. Faceti sa conteze fiecare clipa si indrazniti sa visati! Un 2016 fabulos sa aveti!

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Ce astept de la tine, scoala draga?

copil-la-scoala

“Cand am mers la scoala, m-au intrebat ce vreau sa fiu cand o sa cresc mare. Eu am scris “FERICIT”. Mi-au spus ca nu am inteles intrebarea, iar eu le-am raspuns ca nu au inteles viata…”

                                                                      John Lennon

 

 

 

 

Mi-au placut tare mult vorbele de mai sus si mi-au reamintit pentru a nu stiu cata oara care sunt asteptarile mele fata de scoala.

Imi doresc :

  • Sa nu mai fim nevoiti  sa renovam fiecare clasa in care ajung copiii nostri. Imi imaginez ca directorul scolii are o adevarata strategie de rotatie, astfel incat sa ajunga sa fie echipate si amenajate toate salile de clasa. Trist, si de neinteles.
  • Sa nu se mai schimbe in fiecare an cate ceva, sa fie lasate lucrurile sa se aseze si sa poata fi urmarite efectele acestei reforme. Vocea noastra, a parintilor, sa conteze cu adevarat.
  • Sa nu se aglomereze cu fiecare an mai tare materia, ci dimpotriva, luand exemplul altor sisteme de invatamant eficiente din Europa sa se aeriseasca si sa se decongestioneze, spre binele si fericirea copiilor nostri. E normal, si indicat chiar sa aiba timp de activitati extra-scolare si sa se poata juca.
  • Sa ne intalnim la sedinte nu ca sa semnam tone de documente in care “scoala” isi ia toate masurile de siguranta si se absolva din start, de orice vina i-ar putea fi imputata, ci, ca sa discutam deschis despre copiii nostri, despre ce putem face concret ca “sa schimbam ” sistemul
  • Ca in locul temelor clasice  sa fie pusi sa gandeasca, sa argumenteze, sa gaseasca solutii, sa lucreze in echipe pe proiecte, sa faca experimente
  • Sa nu  ne mai cramponam de FB-uri, premii si  topuri, pentru ca in final, nu ele sunt cele care ne transforma in OAMENI, ci suma celorlalte lucruri care se pierd pentru ca nu sunt incluse in “programa”
  • Sa nu mai aud comparatii intre copii, intre scoli, intre cadrele didactice. Singura comparatie acceptata de mine e aceasta: Sa fiu mai bun decat ieri!

Sursa foto: www.desprecopii.com

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari, Uncategorized

Despre Tara Emotiilor si visele implinite

11391381_864675276946356_3351219513037233770_n

La inceput a fost doar in sufletul meu.

O dorinta ascunsa, dar puternica. Sa ma reintorc cumva… in lumea aceea inocenta, calda si frumoasa unde m-am simtit mereu minunat.

Lumea povestilor si a copiilor.

Apoi, cand m-am asezat sa scriu, cuvintele au venit singure. Ca atunci, in gradinita, cand profesor fiind, copiii ma rugau sa  inventez povesti, nu sa le citesc, pentru ca ziceau ei, sunt mai frumoase si mai amuzante.

Ideea povestii cu emotiile a venit de la fetitele mele si jocurile noastre inainte de culcare. Obisnuim ca in fiecare seara, inainte de rugaciune sa spunem un lucru bun si un lucru rau care ni s-a intamplat in acea zi. In acele discutii, am observat ce abstracte par emotiile pentru niste copii de 5 si 7 ani.  Stiam din experienta de mamica si cea de fost cadru didactic, ca, cei mici, asimileaza cel mai usor  informatii abstracte si complexe, prin joc. Si poveste.

Asa ca m-am gandit sa integrez cele 4 emotii de baza: bucuria, tristetea, furia, frica, si derivate de-ale lor- fericirea, dezamagirea, increderea si surpriza intr-o poveste.

Le-am intrebat pe fetite cum ar trebui sa fie o poveste ca sa le placa?

Am notat in minte ingredientele lor secrete: sa fie amuzanta, sa aiba mister, sa nu fie lunga, sa fie din ziua de azi:). De aici am pornit. Am adaugat ingredientul meu secret, o particica de suflet, si iata ce a iesit.

ilustratie_12

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In tara emotiilor se doreste a fi o alfabetizare, o introducere in universul complex al emotiilor de baza. Personajele alese sunt, asemeni publicului-tinta vizat (4-7 ani), prescolari  si au o trasatura comuna: curiozitatea.

Manata de curiozitate, o fetita pe nume Dora, face o incursiune alaturi de Spiridusul Surpriza in Tara Emotiilor.

Acolo, noile sale prietene, Surpriza si Bucuria, o duc la Marele Bal Regal unde il intalneste pe Regele acestui tinut- Sufletul.

Acesta ii va prezenta fetitei, intr-o succesiune ametitoare cei mai importanti spiridusi din Tara Emotiilor- Tristetea, Fericirea, Furia, Frica, Dezamagirea, Increderea.

Copila, trecand printr-o gama larga si foarte diferita de emotii intr-un timp atat de scurt, se simte obosita si isi doreste sa revina în universul ei, senin si familiar. Acasa.

Povestea ramanea acolo, in sufletul si pe laptopul meu,  daca nu era ea,  prietena mea buna, Ina Revnic, care sa ne puna in legatura.

Mai intai pe mine, cu Irina Neacsu. Careia i-a placut povestea si a creat cele mai adorabile ilustratii.

ilustratie_5

11140047_861949303885620_8883193326446865474_n

 

 

 

 

 

 

 

Si visul frumos nu s-a oprit aici. Irina, impreuna cu partenerul nostru Galateca au gandit o expozitie interactiva de design, dedicata atat copiilor cat si parintilor, in care  vizitatorul experimentaza​ cele 8 emotii: Surpriza,Bucuria, Tristetea, Fericirea, Furia, Frica, Dezamagirea, Increderea intr-un exercitiu dinamic de extrapolare a designului de carte si obiect.

11062783_861596960587521_5097713966084793734_n

11390428_932303800124957_3253021296886580637_n

 

 

 

 

 

 

 

Promisiunea?  Noi nu am creat doar o poveste, ci si contextul, timpul acela de calitate al parintelui cu copilul sau, in care lasa totul deoparte si citeste o poveste. In spatele fiecarei povesti exista o lectie de invatat si de tinut minte.

Va asteptam cu mic si mare  in Tara Emotiilor!

 

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Activitati pentru copii, Povesti pentru cei mari, Povesti pentru copii

“Soarele nu straluceste doar pentru cativa copaci si flori, ci si pentru bucuria intregii lumi” Henry Ward Beecher

 

 

 

03f2cc40e782dbe34b23227aa3e559aefc6e2b29a4db6fdaa31becb3ca03106c (1)08d6593b39a7ae3df80e966dada77381

 

 

 

 

 

 

“Ce sa faci pentru ca lumea sa fie un loc mai frumos?” a fost tema unui concurs de desen. Le-am intrebat pe fetele mele daca vor sa participe. Raspunsul Sarei m-a lasat fara cuvinte. “Dar lumea este un loc perfect mami!”
Nu a facut decat sa imi reaminteasca ca asa este.

Lumea este un loc perfect in ochii unui copil de 7 ani.
Noi, oamenii mari, nu il mai vedem adesea asa.

Pentru ca suntem prea orgoliosi. Ne pierdem in batalii inutile care nu duc nicaieri si nu aduc nimic bun.
Pentru ca suntem prea obositi. Ne risipim energia pe o gramada de lucruri complicate si nu mai reusim sa ne bucuram de cele simple.
Prea incrancenati. Sa demonstram. Sa fim primii. Sa fim cei mai buni.
Prea meschimi. Prea egoisti.

Prea….prea….prea….

Ar fi frumos sa putem sa ne punem din nou in sufletul copiilor care am fost si sa vedem lumea ca pe un loc perfect. Asa cum si este. Si sa ne bucuram cu adevarat de ea!

sursa foto: www.pinterest.com


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

“Zambeste, maine s-ar putea sa fii stirb!”:)

361fa2246dc78579fca544e3b6c12c1c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

M-am distrat bine cand am citit asta, undeva pe net:)

Dincolo de gluma, poate nu ar fi rau sa ne amintim din cand in cand, ca avem nenumarate motive sa zambim.

M-a intrebat zilele astea cineva cum vad eu parintele perfect.

Nu a trebuit sa ma gandesc  mult, raspunsul a venit spontan: Nu exista asa ceva. Nu exista parinti perfecti, asa cum nici copiii nu sunt perfecti.

Nu traim intr-o lume perfecta, dar e minunata, daca stii sa te bucuri de tot ceea ce iti ofera. Daca ai inime deschisa si zambetul larg.

Un parinte bun, e in acceptiunea mea, unul care se straduieste, care invata tot timpul, care e prezent, care empatizeaza si mai ales, care nu uita ca a fost si el copil. Si mai cred ca un parinte bun e acela care are grija si de sufletul sau. Vad zilnic mame chinuite, obosite, resemnate intr-o rutina care le innebuneste. Care se simt vinovate daca fac o baie prea lunga sau daca merg la coafor.  Echilibru. Dozaj. Despre asta e vorba, in ultima instanta.

Un parinte bun, e unul viu. Linistit si impacat cu el si cu ceilalti.  Cu zambetul pe buze:)

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Ziua aceasta e doar a ta…mama mea

 

 

c9e2a1ba85d4d3f82787700d643b7765

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

N-a iesit niciodata in fata. Nu era ca alte mamici in comitetele de parinti si nici prietena cu invatatoarea.

A stat parca mereu intr-un con de umbra, punandu-ne pe noi in fata. Si nevoile noastre. Mai putin ale ei.

A mers la serviciu, s-a ingropat in bucatarie, ne-a dus in vacante, ne-a trimis in excursii, la facultate.

Si cand noi am plecat….pe drumurile noastre, ea  a ramas tot acolo, in umbra, parca nestiind, cum sa traiasca numai pentru ea.

Am incercat sa o trimitem in vacante sau sa o rasfatam, pentru ca merita cu prisosinta, dar bucuria ei cea mai mare e tot atunci… cand ne ajuta pe noi. Cu copiii nostri. Nepotii ei.

Vine la noi si atunci sunt cea mai linistita si fericita. Preia controlul casei mele, iar eu ma abandonez intr-o placere vinovata a unei vieti lipsite de griji si responsabilitati. In care nu trebuie sa mai gatesc, sa fac curatenie, ba chiar pot iesi  in oras pentru ca are cine sa stea cu copiii mei. Si ma bucur si apreciez enorm momentele acestea, cu ea langa mine,  in care ma intreaba daca mi-e foame, daca ma doare ceva daca am nevoie de ceva.

Si o strang in brate tare si imi spun in gand ca nu o sa invat niciodata sa pun zacusca sau muraturi pentru ca mama le pune cele mai bune si nu vreau sa o pierd niciodata.

Pentru ca oriunde as fi, oricat de departe si oricati ani as avea, raman copilul mamei mele. Si nu o sa pot sa iti multumesc niciodata indeajuns pentru tot ce ai facut pentru mine!

La multi ani, mama mea!


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Schimbarea de care avem nevoie

d8d03610a60d90e697ab92632248e1e4-1

Te uiti absenta la monitorul din fata ta. Notezi automat in agenda si bifezi robotic sarcinile.

Participi la sedinte, conferinte. Faci rapoarte, predai rapoarte. Zambesti si socializezi cu colegii. 8 ore, 9, 10.. nu mai stii. Nu mai conteaza, pentru ca oricum… e aproape tot timpul dintr-o zi. Tie nu iti mai ramane nimic. Pana si  asta a ajuns sa nu mai conteze.

Dar sentimentul acela coplesitor, de vina, de regret, ca nu poti fi langa copilul tau, ca nu il poti astepta la scoala, desi te-a rugat de-atatea ori, ca nu puteti face temele imprieuna, ca nu il poti duce la inot sau la dansuri. Asta, da, conteaza. Si doare.

Te urci in masina, o pornesti, muzica din fundal nici nu o mai auzi …pentru ca gandurile sunt prea multe si prea galagioase.

Si te intrebi pentru a nu stiu cata oara: asta e tot?

Si ajungi acasa. Obosita. Extenuata. Ai vrea sa zaci doar intr-o cada cu apa fierbinte. Tu si gandurile tale.

Te anima zambetul fericit al copilului tau. Si incerci sa recuperezi ceva dintr-o zi intreaga fara el. Incerci sa prinzi franturi din viata lui, atat cat te lasa, cat mai are chef si energie la sfarsitul unei zile pline.

Inainte de cina, verificati temele. Nu esti pe deplin multumita. Nu poate fi la afterschool mai bine decat cu tine. Dar..e tot ce poti face. Ai incercat si bone si afterschool. Ai incercat totul.

Ajunge si tatal. Mai tarziu decat tine. La fel de obosit. Pune si el aceleasi intrebari, scoala, serviciu…O rutina enervanta.

E gata cina. Incropita in graba sau comandata de la restaurant. Vorbim. Radem. Ne bucuram de acel timp. Doar al nostru. Al familiei.

 

Si din nou te loveste gandul care nu ti-a dat pace:  E tot ce conteaza cu adevarat. Familia. Ei si dragostea lor. 

Trebuie sa schimbi ceva, trebuie sa faci ceva, sa fii mai aproape de ei. Vrei sa te  regasesti pe tine, ca om, femeie, mama. Vrei…altceva.

Odata instalat gandul, nu mai poti da inapoi.

Nu mai regasesti aceeasi bucurie la job. Te identifici in vorbele si citatele care circula frenetic pe internet. Tanjesti dupa echilibru intre familie si cariera si te zbati intr-un sistem rigid  care nu incurajeaza  si nu ofera solutii de part-time sau programe costumizate pentru mamicile care nu au bunicii aproape, divortate sau singure. Sau care pur si simplu nu reusesc sa gaseasca acest echilibru utopic. Pentru  ca odata ce ai devenit mamica, tu, ca femeie, vei face toate alegerile si compromisurile posibile. Pentru ca cele mai mari lupte se vor da in sufletul tau. Nu al lui.

Zbaterea continua si e dureroasa ca orice mare schimbare. Dar odata luata decizia schimbarii, se instaleaza linistea. Si pacea. Incepi sa iti faci planuri. Si te invadeaza un entuziasm contagios.

Va fi bine. orice ai alege. Daca nu mai esti fericita intr-un loc, nu mai sta. Intr-un fel sau altul, vei gasi o cale care sa iti aduca, dincolo de orice….liniste.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Un lucru bun, un lucru rau

De cand sunt fetele mici, avem un joc al nostru, un fel de rutina a fiecarei seri, in care impartasim un lucru bun care ni s-a intamplat in acea zi, si un lucru rau.

E un joc foarte bun, pentru ca le da posibilitatea sa isi exprime emotiile traite in ziua respectiva, sa discute despre ele  si sa le inteleaga.

De multe ori, ma surpind cu raspunsurile lor candide.

Aseara, spre exemplu:

Sara- Un lucru bun- am invatat la balet pirueta Pique, m-am intalnit cu prietenii mei si ne-am jucat frumos

Un lucru rau- am avut nasul infundat si m-a deranjat:)

Sofia- Un lucru bun- am primit cele mai multe voturi pentru cea mai buna prietena la gradinita, deci sunt populara:)

Un lucru rau- am varsat suc pe masa si pe rochita si m-am impiedicat.

20150110_161559

Clipele acestea, jocurile si vorbele lor imi arata cat de frumoasa si curata e lumea lor. Care sunt lucrurile care dau importanta si valoare  universului copiilor nostri. Si ele nu sunt de natura materiala.

Copiii sunt fericiti cand petrec timp cu mama, tata, cand ies in oras, la film sau joaca Monopoly, prietenii pe care si-i fac, aprecierea  primita la scoala si gradinita, micile succese, performante ii fac fericiti.

Pe scurt, timp de calitate alaturi de familie si aprecierea celor din jur.

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Pentru voi

IMG_0157-bl 2oVoi, cu zambetul stirb si ochi umezi calzi

Voi, cu rasul cristalin, usor gutural

Voi, care  stalciti adorabil unele cuvinte

Voi, cu replici furate din filme incercand sa pareti oameni mari

IMG_0042 1

Voi, analizandu-mi mancarea ca niste adevarati Master Chefi

Voi, pe bancheta din spate a masinii, ca in visul meu dintotdeauna

Voi, cu chicotelile si jocurile voastre, dansuri, karaoke, imi amintiti de mine si de sora mea, si de cat de frumoasa a fost copilaria noastra.

Voi, azi, acum, aveti nevoie de mine. Ma cautati si ochii vi se lumineaza cand ma gasiti, chiar daca ne-am vazut a …nu stiu cata oara azi.

Voi, ma imbratisati fara nici un motiv si fara sa asteptati absolut nimic in schimb. Ma iertati cu atata usurinta si ma iubiti neconditionat.

Imi faceti desene, felicitari, inimioare si floricele, iar eu nu ma indur sa arunc nici una, chiar daca frumoasele voastre cutii de amintiri au devenit neincapatoare.

Si stiu, si mi se pune mereu un nod in gat cand ma gandesc ca trece mult prea repede acest timp al nostru, si ca veti creste mai mari si veti avea din ce in ce mai putina nevoie de mine. Si….desi fac poze, si scriu jurnale si blog si indes lucruri in cutiile voastre, stiu, ca cele mai pretioase amintiri vor ramane, aici, in sufletul meu, pentru totdeauna.

Pentru voi, minunile mele roz, stiu sigur ca nu exista nimic ce nu as putea face, pentru ca voi, imi daruiti aripi si infinita dragoste.

De aceea, cand sunt  uneori obosita de alergatura de peste zi, in momentele cand ma simt coplesita,  in diminetile cand ma trezesc cu dureri de spate pentru ca am dormit  intre voi doua, imi incolteste in minte si in suflet un singur  gand:

Bucura-te  azi de frumusetea si candoarea lor. Fa-le sa fie mandre ca esti mamica lor si fii la randul tau mandra de toate realizarile lor-  pasi marunti, dar, importanti pentru ele, care le vor da aripi si le  vor contura minunat personalitatea.

 

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

“Am fost cea mai fericita in gradinita”

 

Sara are nostalgia gradinitei. Cand vorbeste despre anii aceia, se lumineaza la fata si devine melancolica.

Mi-a spus ca atunci, a fost cea mai fericita.

Pentru ea madelaina lui Proust va fi papanasul din gradi. Oricati am incercat, niciunul nu a mai avut acelasi gust:)

Ii e dor de educatoarea ei buna si calda, de jucariile de acolo, de patuturile mici unde dormeau insirati ca sarmalutele, de sortuletele colorate.

Ii e dor de curtea gradinitei si are amintirile atat de vii: coronite de flori, jocuri distractive, leaganul si toboganele unde era cea mai mare distractie.

II lipsesc povestile de la gradi, covorul pe care se jucau, serbarile colorate si bulinele rosii.

Iubeste scoala si are prieteni multi, o adora pe doamna invatatoare, dar, clar, o particica din sufletul ei a ramas acolo, in gradi, unde a fost cea mai fericita. Pentru ea, ruptura nu a fost definitiva. Mergem zilnic dupa Sofia. De multe ori, cand intram in gradinita, si simte miros de mancarica, o vad ca inchide ochii si  trage aer in piept…..sa ia un pic cu ea. Din “aerul de gradinita” sau “o farama de fericire”.

879de4c205e1a54f6cb8309ebbd8d552


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari