Tag : echilibru

Schimbarea de care avem nevoie

d8d03610a60d90e697ab92632248e1e4-1

Te uiti absenta la monitorul din fata ta. Notezi automat in agenda si bifezi robotic sarcinile.

Participi la sedinte, conferinte. Faci rapoarte, predai rapoarte. Zambesti si socializezi cu colegii. 8 ore, 9, 10.. nu mai stii. Nu mai conteaza, pentru ca oricum… e aproape tot timpul dintr-o zi. Tie nu iti mai ramane nimic. Pana si  asta a ajuns sa nu mai conteze.

Dar sentimentul acela coplesitor, de vina, de regret, ca nu poti fi langa copilul tau, ca nu il poti astepta la scoala, desi te-a rugat de-atatea ori, ca nu puteti face temele imprieuna, ca nu il poti duce la inot sau la dansuri. Asta, da, conteaza. Si doare.

Te urci in masina, o pornesti, muzica din fundal nici nu o mai auzi …pentru ca gandurile sunt prea multe si prea galagioase.

Si te intrebi pentru a nu stiu cata oara: asta e tot?

Si ajungi acasa. Obosita. Extenuata. Ai vrea sa zaci doar intr-o cada cu apa fierbinte. Tu si gandurile tale.

Te anima zambetul fericit al copilului tau. Si incerci sa recuperezi ceva dintr-o zi intreaga fara el. Incerci sa prinzi franturi din viata lui, atat cat te lasa, cat mai are chef si energie la sfarsitul unei zile pline.

Inainte de cina, verificati temele. Nu esti pe deplin multumita. Nu poate fi la afterschool mai bine decat cu tine. Dar..e tot ce poti face. Ai incercat si bone si afterschool. Ai incercat totul.

Ajunge si tatal. Mai tarziu decat tine. La fel de obosit. Pune si el aceleasi intrebari, scoala, serviciu…O rutina enervanta.

E gata cina. Incropita in graba sau comandata de la restaurant. Vorbim. Radem. Ne bucuram de acel timp. Doar al nostru. Al familiei.

 

Si din nou te loveste gandul care nu ti-a dat pace:  E tot ce conteaza cu adevarat. Familia. Ei si dragostea lor. 

Trebuie sa schimbi ceva, trebuie sa faci ceva, sa fii mai aproape de ei. Vrei sa te  regasesti pe tine, ca om, femeie, mama. Vrei…altceva.

Odata instalat gandul, nu mai poti da inapoi.

Nu mai regasesti aceeasi bucurie la job. Te identifici in vorbele si citatele care circula frenetic pe internet. Tanjesti dupa echilibru intre familie si cariera si te zbati intr-un sistem rigid  care nu incurajeaza  si nu ofera solutii de part-time sau programe costumizate pentru mamicile care nu au bunicii aproape, divortate sau singure. Sau care pur si simplu nu reusesc sa gaseasca acest echilibru utopic. Pentru  ca odata ce ai devenit mamica, tu, ca femeie, vei face toate alegerile si compromisurile posibile. Pentru ca cele mai mari lupte se vor da in sufletul tau. Nu al lui.

Zbaterea continua si e dureroasa ca orice mare schimbare. Dar odata luata decizia schimbarii, se instaleaza linistea. Si pacea. Incepi sa iti faci planuri. Si te invadeaza un entuziasm contagios.

Va fi bine. orice ai alege. Daca nu mai esti fericita intr-un loc, nu mai sta. Intr-un fel sau altul, vei gasi o cale care sa iti aduca, dincolo de orice….liniste.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari