Tag : invatatoare

In numele copiilor nostri

http://www.stiridecluj.ro/social/elev-de-7-ani-umilit-crunt-la-o-scoala-din-cluj-profesoara-ii-pune-si-pe-copii-sa-il-umileasca-audio-exclusiv

 

ad45b08d60781dd7c75629137a9438db

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nici nu stiu cum sa o  numesc. Mi-e greu sa ma adresez cu “Doamna Invatatoare”. Pentru ca nu este, in opinia mea nici “invatatoare” si nici “doamna”.

Un calau, care reteaza, cu buna stiinta, aripile unor copii care nu percep inca clar, granitele dintre ce e bine si ce e rau, ce e corect, ce e gresit. Ce e normal si ce e deviant.

Acel copil, care a fost umilit in repetate randuri de ea, de clasa, tot la indemnul ei, care a fost facut “bebelus”, “incompetent” ,”jumatate de creier” va porni in viata cu indoiala ca poate nu e suficient de bun. Pentru  ca a zis-o ea, Doamna. Ea, cea care reprezinta autoritatea suprema. La scoala. Chiar si acasa. De cate ori nu ne-am confruntat cu vorbele acestea “pentru ca asa a zis Doamna”?

Si acest lucru mi se pare infinit mai greu de observat, de controlat, de corectat, de catre noi, parintii. Calitatea morala a celor care ar trebui sa ne educe copiii. Sigur ca nu sunt multi asa, dar daca e unul, deja e  mult. Daca un copil pleaca de la scoala cu aripile frante, atunci cand ar trebui sa simta ca zboara, deja e mult.

Pana aici!

Dam totul, sacrificam totul, ne culpabilizam pentru ca nu petrecem suficient timp, ca poate nu le acordam suficienta atentie copiilor nostri, si vine, EA, acest monstru, care nu are nici tact pedagogic, nici daruire, nici empatie, nici bun simt si sterge pe jos cu toti cei ” sapte ani de -acasa” ai nostri. Si tot ceea ce am cladit noi, cu dragoste, respect, armonie risca sa se clatine.  Pentru ca oameni ca ea, sunt tolerati intr-un sistem bolnav si putred.

Si toate celelalte cadre didactice, cele bune, care merita toata admiratia si pretuirea noastra, sunt tarate mereu si mereu in aceste povesti sinistre. Pentru ca sunt parte a aceluiasi sistem.

Fetita mea are tot 7 ani. Ne lupam si noi cu cifrele, cu trecerea peste ordin. Materia e din ce in ce mai condensata. De multe ori, noi, ca si parinti, avem dificultati sa intelegem cerintele unor exercitii si probleme. de clasa 1.

Poate si de-asta, m-a sensibilizat stirea. Am plans.

Eu, ca mama de copil de 7 ani, pentru ca lupt in fiecare zi, sa aiba mai multa incredere in ea.

Eu, ca fost cadru didactic, care a iesit din sistem, tocmai pentru ca nu se regasea in el.

Eu, pentru ca  nu trece nicio  zi sa nu fiu recunoscatoare pentru “Doamna Invatatoare” a noastra. Un cadru didactic in adevaratul sens al cuvantului. Cu experienta, tact pedagogic, inteligenta emotionala, daruire si cu o frumusete sufleteasca cum rar am intalnit.

As vrea, sa putem vorbi toti asa de profesorii copiilor nostri, sa mergem la serviciu linistiti ca i-am lasat ” pe maini bune”. Sa privim in ochii lor, si sa nu citim teama, neincrederea, ci doar bucuria, dragostea de carte si increderea in fortele proprii.

 

Sursa foto: pinterest Found on bubbelsoda.tumblr.com


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Ce vrei sa te faci cand esti mare?

image.axd

Am auzit obsesiv cu totii intrebarea asta. Acum imi vine sa rad, cum ar putea un copil care  abia descopera lumea  si posibilitatile ei infinite, sa stie ce va face cand este adult?  Si cum va trebui sa isi asigure existenta cu ajutorul meseriei alese?

Si totusi…interesant de urmarit cum optiunile din copilarie au legatura cu meseriile alese in viata de adult . In unele cazuri, raspunsul la intrebarea cu pricina e confirmat de alegerea meseriei din viata de adult. In alte cazuri, optiunile initiale s-au transformat in simple pasiuni.  Si, mai este al treilea caz….cele care s-au stins pe drum, pentru ca nu au fost suficient de puternice sa treaca proba timpului.

E clar, cand suntem copii alegem cu sufletul, cand devenim adulti, alegem cu mintea. Rational.

Eu, de exemplu. Am vrut sa fiu prima data, invatatoare. Chiar am fost. Am terminat liceul pedagogic si am fost un an invatatoare. Apoi am facut facultatea si am lucrat pe rand in publicitate, marketing, PR, marketing…

Lumea copiilor m-a chemat din nou, atunci cand am devenit eu insami mamica. M-am reintors in gradinita, ca educatoare. Am crezut ca voi fi mai aproape de fetele mele. Nu se rupsese inca celebrul cordon:)

Am stat 1 an acolo, poate unul dintre cei mai frumosi si mai grei ani din viata mea. Acolo am decoperit si alt univers decat cel roz:), am patruns in universuri de zane si printi, acolo am, descoperit maretia si candoarea sufletului de copil, acolo am vazut si am simtit pe propria-mi piele ce munca grea si importanta e cea cu copiii. Si ce putin e inteleasa si valorizata astazi.

Am revenit in Marketing si PR, dragostea mea veche, si cred ca as fi putut ramane mult si bine aici, daca nu s-ar fi instalat, ea, INDOIALA…Ca e timpul sa merg mai departe, ca mi-e dor sa scriu mai mult ca vreau sa le vad crescand pe fetele mele si sa cresc si eu, in alt fel.

Si atunci gata, a incoltit ideea, au inceput sa se nasca visele, sa prinda contur si a fost ca si cum am stiut dintr-o data ca asta vreau sa fac  acum, cand sunt mare.:) Sa scriu. Povesti pentru copii. A fost o calatorie lunga, frumoasa, deloc istovitoare, din care am invatat enorm, si care m-a adus azi aici. Cred ca nu e niciodata prea tarziu sa iti urmezi visele, drumul, sufletul.

Ma gandesc acum de ce nu am facut-o mai demult? Simplu. Nu era vremea mea pentru povesti.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari