Tag : mama

Ziua aceasta e doar a ta…mama mea

 

 

c9e2a1ba85d4d3f82787700d643b7765

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

N-a iesit niciodata in fata. Nu era ca alte mamici in comitetele de parinti si nici prietena cu invatatoarea.

A stat parca mereu intr-un con de umbra, punandu-ne pe noi in fata. Si nevoile noastre. Mai putin ale ei.

A mers la serviciu, s-a ingropat in bucatarie, ne-a dus in vacante, ne-a trimis in excursii, la facultate.

Si cand noi am plecat….pe drumurile noastre, ea  a ramas tot acolo, in umbra, parca nestiind, cum sa traiasca numai pentru ea.

Am incercat sa o trimitem in vacante sau sa o rasfatam, pentru ca merita cu prisosinta, dar bucuria ei cea mai mare e tot atunci… cand ne ajuta pe noi. Cu copiii nostri. Nepotii ei.

Vine la noi si atunci sunt cea mai linistita si fericita. Preia controlul casei mele, iar eu ma abandonez intr-o placere vinovata a unei vieti lipsite de griji si responsabilitati. In care nu trebuie sa mai gatesc, sa fac curatenie, ba chiar pot iesi  in oras pentru ca are cine sa stea cu copiii mei. Si ma bucur si apreciez enorm momentele acestea, cu ea langa mine,  in care ma intreaba daca mi-e foame, daca ma doare ceva daca am nevoie de ceva.

Si o strang in brate tare si imi spun in gand ca nu o sa invat niciodata sa pun zacusca sau muraturi pentru ca mama le pune cele mai bune si nu vreau sa o pierd niciodata.

Pentru ca oriunde as fi, oricat de departe si oricati ani as avea, raman copilul mamei mele. Si nu o sa pot sa iti multumesc niciodata indeajuns pentru tot ce ai facut pentru mine!

La multi ani, mama mea!


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Schimbarea de care avem nevoie

d8d03610a60d90e697ab92632248e1e4-1

Te uiti absenta la monitorul din fata ta. Notezi automat in agenda si bifezi robotic sarcinile.

Participi la sedinte, conferinte. Faci rapoarte, predai rapoarte. Zambesti si socializezi cu colegii. 8 ore, 9, 10.. nu mai stii. Nu mai conteaza, pentru ca oricum… e aproape tot timpul dintr-o zi. Tie nu iti mai ramane nimic. Pana si  asta a ajuns sa nu mai conteze.

Dar sentimentul acela coplesitor, de vina, de regret, ca nu poti fi langa copilul tau, ca nu il poti astepta la scoala, desi te-a rugat de-atatea ori, ca nu puteti face temele imprieuna, ca nu il poti duce la inot sau la dansuri. Asta, da, conteaza. Si doare.

Te urci in masina, o pornesti, muzica din fundal nici nu o mai auzi …pentru ca gandurile sunt prea multe si prea galagioase.

Si te intrebi pentru a nu stiu cata oara: asta e tot?

Si ajungi acasa. Obosita. Extenuata. Ai vrea sa zaci doar intr-o cada cu apa fierbinte. Tu si gandurile tale.

Te anima zambetul fericit al copilului tau. Si incerci sa recuperezi ceva dintr-o zi intreaga fara el. Incerci sa prinzi franturi din viata lui, atat cat te lasa, cat mai are chef si energie la sfarsitul unei zile pline.

Inainte de cina, verificati temele. Nu esti pe deplin multumita. Nu poate fi la afterschool mai bine decat cu tine. Dar..e tot ce poti face. Ai incercat si bone si afterschool. Ai incercat totul.

Ajunge si tatal. Mai tarziu decat tine. La fel de obosit. Pune si el aceleasi intrebari, scoala, serviciu…O rutina enervanta.

E gata cina. Incropita in graba sau comandata de la restaurant. Vorbim. Radem. Ne bucuram de acel timp. Doar al nostru. Al familiei.

 

Si din nou te loveste gandul care nu ti-a dat pace:  E tot ce conteaza cu adevarat. Familia. Ei si dragostea lor. 

Trebuie sa schimbi ceva, trebuie sa faci ceva, sa fii mai aproape de ei. Vrei sa te  regasesti pe tine, ca om, femeie, mama. Vrei…altceva.

Odata instalat gandul, nu mai poti da inapoi.

Nu mai regasesti aceeasi bucurie la job. Te identifici in vorbele si citatele care circula frenetic pe internet. Tanjesti dupa echilibru intre familie si cariera si te zbati intr-un sistem rigid  care nu incurajeaza  si nu ofera solutii de part-time sau programe costumizate pentru mamicile care nu au bunicii aproape, divortate sau singure. Sau care pur si simplu nu reusesc sa gaseasca acest echilibru utopic. Pentru  ca odata ce ai devenit mamica, tu, ca femeie, vei face toate alegerile si compromisurile posibile. Pentru ca cele mai mari lupte se vor da in sufletul tau. Nu al lui.

Zbaterea continua si e dureroasa ca orice mare schimbare. Dar odata luata decizia schimbarii, se instaleaza linistea. Si pacea. Incepi sa iti faci planuri. Si te invadeaza un entuziasm contagios.

Va fi bine. orice ai alege. Daca nu mai esti fericita intr-un loc, nu mai sta. Intr-un fel sau altul, vei gasi o cale care sa iti aduca, dincolo de orice….liniste.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Daca respiri nu inseamna ca traiesti

chei

 

Cand te-ai uitat ultima oara in oglinda, altfel decat ca sa te machiezi sau sa vezi cum iti sta parul?

Cand te-ai privit cu adevarat ultima oara?

Femeia care esti acum…Cu toate grijile, responsabilitatile, sacrificiile, bucuriile, implinirile, dezamagirile….

As vrea sa iti amintesc de femeia frumoasa, cocheta, vie, amuzanta, debordanta, enigmatica si plina de surprize.

As vrea sa te rog sa nu te mai lasi pe ultimul loc, sa nu mai amani escapada romantica cu sotul tau, sa iti cumperi rochia aceea sau pantofii pe care i-ai vazut si la care ti-a ramas gandul, sa savurezi o baie cu spuma si lumanari in timp ce taticul duce copiii la mall, sa iesi in oras cu prietenele, sa pregatesti cina romantica demult promisa. Sa fugiti impreuna la o comedie  sau poate la un restaurant. Sa citesti dupa placul inimii, sa te plimbi pur si simplu…

Sa fii in continuare mama devotata, dar sa nu uiti sa fii femeie.

As vrea sa iti reamintesc ca anii care au trecut te-au facut mai frumoasa, mai puternica, mai inteleapta. Mai sigura pe tine. Infinit mai frumoasa.

Te rog sa nu mai pierzi nicio clipa. Gaseste bucuria in lucrurile simple, priveste fiecare zi ca pe un nou inceput,  bucura-te ca esti sanatoasa si intelege ca ai  ai toate minunile vietii la picioarele tale.

 

Sursa foto: www.pinterest.com

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Pe cine iubesti mai mult?

Cand ai doi copii totul se imparte la doi: jucariile, dulciurile, atentia, dragostea, totul…

Sofia e cea care ma innebuneste cu intrebarile: “Dar totusi cine a desenat mai frumos?” Dar mami, spune, care lucrare ti se pare mai frumoasa? Hai, spune ca nu ne suparam”. Si cea care ma omoara: “Dar pe cine iubesti mai mult? Un pic, un pic mai mult?”

Ca si cand as putea sa o iubesc pe una mai mullt decat pe cealalta. Ca si cand nu le-as fi explicat de atatea ori ca o mama nu isi poate iubi mai mult un copil decat pe altul…Si totusi, simt mereu nevoia de confirmare: “Va iubesc la fel pe amandoua. Egal. Enorm. Dar egal.”

Sara este copilul bun, generos, cald. Are o empatie extraordinara. O impresioneaza suferinta copiilor, a animalelor, a lumii intregi. E generoasa, sensibila si  extrem de toleranta. O iubeste toata lumea si are o gramada de prieteni. Vrea sa devina artista sau balerina:)

972586_292216727603683_1364164023_n

Sofia, pe de alta parte, e independenta, puternica. Fiind al doilea copil, a trebuit sa lupte pentru a obtine ce isi doreste, deci e mai putin toleranta decat Sara. Nu este prietena tuturor, dar de cele mai multe ori, e liderul:) Zice ca vrea sa devina educatoare sau calculatorista ca tati:)

10178180_292035784288444_278089288_n

Ele sunt comorile mele. Diferite, si totusi atat de complementare. Sara o intelege si o iarta adesea pe Sofia. Fiind mai mare si extrem de talentata, o invata o gramada de lucruri  in jocurile lor de-a scoala, de-a magazinul, de-a vecinele, de-a artistele. Isi impart rolurile, uneori cu vorba buna, alteori cu scandal:).

Ce stiu sigur e, ca se iubesc enorm si vor fi cel mai important sprijin una pentru cealalta toata viata.

Iar eu, nu am cum sa masor in procente dragostea fata de ele sau sa o compar….e totala si…neconditionata. Dar vor intelege asta, atunci cand vor fi si ele, mamici. Pana atunci, mai strig odata in gura mare: VA IUBESC LA FEEEEL:)


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Atunci cand dam mastile jos…

e36661a8da0f5b59ae807b75cdb81821

Stii?

Tu, femeia in goana nebuna de la job,  gradinita, scoala, after-school, teme, cluburi, cumparaturi. Acasa.  Curatenie, mancare, copii, joaca, teme, baite, pachete…

Si vine seara. Esti extenuata. De toata alergatura de peste zi. Tensiuni si deadline-uri la job, copii cu personalitate, sot care si-a luat laptopul in brate si crede ca doar el e e obosit si are dreptul la odihna:)

Si stii ca ar trebui sa te demachiezi, sa iti speli dintii si sa iti pui cremele anti-age:) si sa iti faci cele 8  ore de frumusete. Dar …esti prea obosita si prea mare nevoie ai de putin “timp” doar al tau.

Si butonezi absenta televizorul si ai vrea sa termini cartea inceputa ce troneaza pe noptiera. Si ti-ai dori sa nu fi atat ..de extenuata ca sa iti poti pune lenjeria sexy si sa te simti din nou femeia iubita si vie de care s-a indragostit el…

Si mai amani o seara, si inchizi ochii si dai toate mastile jos. Ele te oboseau. Stii asta, nu?

Daca te impaci cu gandul ca nu esti superwomen, si ca nu poti fi mama perfecta, sotia perfecta, angajatul ideal, gospodina perfecta, e totul OK.

Esti doar un om, cu slabiciuni firesti si puteri nebanuite. Esti o mama care se straduieste, o sotie uneori sexy, uneori artagoasa, alteori obosita. Un angajat, nu un robot. Exista menajere, bone, bunici, spatii de joaca si ar trebui sa profiti, ca sa mai scapi de tensiune si griji. Si sa castigi un pic de timp….doar pentru tine.

 

Sursa foto: www.pinterest.com

 

Copyright 2014 Gabriela Marginean


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Ana si comoara ascunsa

7682cab9c9f0585a4988870751dcd78a

 

A fost odata ca niciodata o fetita pe nume Ana. Ana avea 6 ani si era singura la parinti.
Se plictisea si mereu ii intreba pe parintii ei de nu are si ea o surioara. Se juca singura cat era ziua de lunga, papusile, plusurile si cartile erau cei mai buni prieteni ai ei.

Intr-o zi, o zi de vara ca toate celelalte, se juca in curtea casei la nisip. In timp ce construia si lua cu lopatica nisipul, Ana descoperi ceva. Era ceva care sclipea…Un glob. Ei, dar ce scria inauntru?
“Pune-ti o dorinta pana maine si se va implini.”

Ana era tare uimita. Auzise ea de zane si spiridusi, dar nu intalnise nicicand una. Intra in casa imbujorata de emotie si dadu buzna in camera ei. Mama o urma ingrijorata:

-Ana, ce-i cu tine? S-a intamplat ceva?
-Nu, mama, doar am o idee si vreau sa ma gandesc la ea.
-Hmmm….vrei sa te ajut cu ceva? intreba grijulie mama.
-Nu…cred ca nu….va trebui sa ma descurc singura. Te iubesc, mama. Paaaa.

Mama iesi. Iar Ana se arunca pe pat imbracata si incaltata. Era prea emotionata sa se schimbe si sa se descalte.
Mii de ganduri ii zburau prin cap: ” Ce sa cer?” “Ce imi doresc cel mai tare?” “Bicicleta noua?” “Barbie sirena?”,”O trusa de pensule?” “Un joc nou?” Brusc….se intrista…”Dar cu cine sa ma joc? Sunt singurica toata ziua…”

Dintr-o data se lumina. Stiu ce dorinta voia sa i se implineasca. Una singura. Sa aiba o surioara cu care sa se joace. Scrise pe un biletel dorinta sa. Si fugi afara la groapa de nisip. Puse biletelul alaturi de globul de sticla. Si astepta. Nimic. Mai statu un pic. Nu se intampla nimic. Nimeni nu venea. Nicio zana. Nimeni.

Pleca ingandurata in casa. Seara isi spuse rugaciunea si adormi. A doua zi dis de dimineata fugi iar afara si cauta infrigurata globul de cristal. Nu mai era acolo. Nici biletul ei. In schimb, gasi acolo un saculet. Il deschise si citi:” Daca vrei sa ti se indeplineasca dorinta, trebuie sa treci prin trei probe. Urmeaza indiciile. Urmatorul il vei gasi in camera ta in dulapul cu hainute.”

Ana se indrepta cu pasi grabiti spre casa, intrebandu-se ce trebuia sa faca pentru a i se indeplini dorinta. Ajunsa in camera ei, deschise dulapul si gasi agatat de umeras urmatorul bilet: ” Ia rochita ta alba si pantofii de lac si du-te la vecina ta, Ioana, si ofera-i-le cadou. Merge la o nunta si nu are bani de hainute noi.”

Ana ramase cu biletul in maini descumpanita. Iubea rochita alba. Si pantofii de lac. Cum sa le dea altcuiva?
Nu intelegea probele astea ciudate si hotari sa abandoneze jocul. Se gandi ca are totusi prietenii si vecinii si camera asta era doar a ei, si toate jucariile… si e bine asa…Chiar…daca ar mai veni o surioara unde ar dormi? In camera ei nicidecum. Uita de gandurile astea si se lua cu joaca.

Manca, dormi si a doua zi in curte, la joaca se gandi sa mearga iar in locul misterios sa vada daca mai gaseste ceva. Gasi o inima mare rosie de carton. Nu a inteles ce e cu ea si a fugit in casa. I-a aratat mamei inima si i-a povestit de intamplarea din ultimele zile.

Mama a zambit cald si a luat-o pe Ana in brate. I-a pus inima de carton pe inimioara ei care batea si i-a spus:
-Ana, eu cred ca zana ta buna a vrut sa iti spuna si sa iti arate cat de mare e dragostea de sora. Tu nu ai de unde sa stii asta, pentru ca nu ai avut o sora sau un frate, dar atunci cand o sa ai, daca se va intampla asta, o sa vezi ca inima ta e maaaare si acolo e inca multa dragoste de daruit. O sa mai vezi ca totul se imparte la doi, de la dragoste, la hainute, la jucarii, dulciuri…Dar merita, pentru ca dragostea de frati e neasemuita.

-Chiar? Ana privea ingandurata inima rosie de carton. Pot sa o pastrez, mami?
-Sigur, Ana, pastreaz-o si gandeste-te la ceea ce am discutat. Poate zana va tine cont de dorinta ta, spuse mama zambind.

Ana pleca in camera ei si puse inima de carton pe birou. Lua un creion si trasa o linie, impartind inima in doua: una a ei, una a surioarei ei.

Copyright Gabriela Marginean 2014


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru copii

As vrea sa le spun parintilor mei

f927d30c49872e3ffb740265f93e9ca1

As vrea sa le spun parintilor mei atatea lucruri atunci cand sunt cu ei, si parca de fiecare data, nu-mi gasesc cuvintele sau zboara timpul prea repede…Sau avem alte 1000 de lucruri de facut.

As vrea sa le spun parintilor mei ca le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine, ca mi-au daruit o copilarie de vis, ca nu m-au lasat singura pe lume, si o am pe sora mea pe care o iubesc enorm, ca s-au sacrificat toata viata sa mergem noi in tabere, excursii, la facultate…As vrea sa le spun ca sunt o femeie si o mamica implinita astazi, datorita lor. Mi-au dat aripi sa zbor si m-au invatat principii sanatoase.

As vrea sa le sarut mainile muncite si sa-i trimit intr-o vacanta binemeritata. Nu au nicicand timp sau bani. Pentru ei. Toata energia pare ca a fost risipita pe noi, copiii lor.

As vrea sa nu treaca atata timp intre telefoanele si vizitele mele acasa, ca sa nu aud vocea resemnata a mamei: “Cand vii acasa, mama?”.

As vrea sa nu invat niciodata sa pun muraturi sau sa fac zacusca. Pentru ca mama le face cele mai bune.

As vrea sa nu-i impovarez cu grijile si teama mea de boala, batranete, moarte. As vrea sa nu simta ca ma doare fiecare fir alb al lor si fiecare an care se mai asterne …

As vrea sa fiu ACASA in fiecare zi si sa nu pierd nicio zi cu ei.

Sa fiu mai buna, mai toleranta, mai intelegatoare, sa ma impac si sa accept unele lucruri ca fiind….exact asa cum sunt. Tot, din prea multa dragoste, nu o fac.

Ma gandesc ca am facut prea putine poze cu ei, ca am fost in prea putine vacante cu ei, acum de cand suntem noi mari, si, cred ca ar trebui sa le spun si mai des ca II IUBESC.

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari