Tag : scoala

Ce astept de la tine, scoala draga?

copil-la-scoala

“Cand am mers la scoala, m-au intrebat ce vreau sa fiu cand o sa cresc mare. Eu am scris “FERICIT”. Mi-au spus ca nu am inteles intrebarea, iar eu le-am raspuns ca nu au inteles viata…”

                                                                      John Lennon

 

 

 

 

Mi-au placut tare mult vorbele de mai sus si mi-au reamintit pentru a nu stiu cata oara care sunt asteptarile mele fata de scoala.

Imi doresc :

  • Sa nu mai fim nevoiti  sa renovam fiecare clasa in care ajung copiii nostri. Imi imaginez ca directorul scolii are o adevarata strategie de rotatie, astfel incat sa ajunga sa fie echipate si amenajate toate salile de clasa. Trist, si de neinteles.
  • Sa nu se mai schimbe in fiecare an cate ceva, sa fie lasate lucrurile sa se aseze si sa poata fi urmarite efectele acestei reforme. Vocea noastra, a parintilor, sa conteze cu adevarat.
  • Sa nu se aglomereze cu fiecare an mai tare materia, ci dimpotriva, luand exemplul altor sisteme de invatamant eficiente din Europa sa se aeriseasca si sa se decongestioneze, spre binele si fericirea copiilor nostri. E normal, si indicat chiar sa aiba timp de activitati extra-scolare si sa se poata juca.
  • Sa ne intalnim la sedinte nu ca sa semnam tone de documente in care “scoala” isi ia toate masurile de siguranta si se absolva din start, de orice vina i-ar putea fi imputata, ci, ca sa discutam deschis despre copiii nostri, despre ce putem face concret ca “sa schimbam ” sistemul
  • Ca in locul temelor clasice  sa fie pusi sa gandeasca, sa argumenteze, sa gaseasca solutii, sa lucreze in echipe pe proiecte, sa faca experimente
  • Sa nu  ne mai cramponam de FB-uri, premii si  topuri, pentru ca in final, nu ele sunt cele care ne transforma in OAMENI, ci suma celorlalte lucruri care se pierd pentru ca nu sunt incluse in “programa”
  • Sa nu mai aud comparatii intre copii, intre scoli, intre cadrele didactice. Singura comparatie acceptata de mine e aceasta: Sa fiu mai bun decat ieri!

Sursa foto: www.desprecopii.com

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari, Uncategorized

Acum ca ai invatat sa scrii si sa citesti, ai o lume intreaga de descoperit!

20150610_202703

Joi dimineata. Ne imbracam frumos si pornim spre scoala.

Scoala se termina oficial vineri, neoficial mereu, mai devreme.

Nu avem nici emotii, nici coronita. Nu se mai poarta.

Asa cum nu se mai poarta nici festivitatea sau forfota emotionanta din curtea scolii. Festivitatea s-a mutat in clasa, unde tabletele si smartphon-urile zbarnaie de zor.

Premiul I cu coronita, asa cum il stiam eu, nu mai exista. A fost inlocuit, la noi, la clasa I cu o sumedenie de diplome, in functie de competentele fiecaruia. Categorii, ca la Oscar- cel mai bun la scris, la citit, matematica, explorarea mediului, arte, abilitati practice, muzica, sport, religie, engleza, bun coleg, harnicie, etc.. Concursuri Comper, implicare in scoala, comunitate, preocupare pentru mediu si asa mai departe.

O fi bine, o fi rau, nu mai stiu, mi-e greu sa inteleg toate schimbarile care vin peste noi an de an la scoala. Sper doar sa-ti fie bine, copilul meu!

Ma bucur ca vii cu drag la scoala, ca ai continuat  sa faci balet, desi multi altii ne-au spus ca o activitate extrascolara e un lux daca vrei ” sa tii pasul”. Citesti mult si cu placere, scrii in jurnal, te joci “de-a scoala” cu surioara ta. Ma bucur ca ai fost in excursii si ai venit imbujorata si nu mai conteneai sa ne povestesti impresiile de acolo.

Dincolo de sirurile de FB si diplomele de sfarsit de an scolar, acestea din urma vor fi cele mai pretioase amintiri ale tale. Cat ai invatat, cu ce ai ramas, cum  vei folosi in viata tot ceea ce ai dobandit, ce prieteni ai, ce fel de OM ai devenit.

Drumul in viata, ti-l vei alege tu. Si il vei croi, dupa cum esti de puternica si luptatoare. Visele sunt ale tale, nu ale noastre.  Noi vom fi mereu langa tine, cu un pas in urma ta,  sa te prindem daca aluneci sau te ratacesti.

Acum ca ai invatat sa scrii si sa citesti, ai lumea la picioare, fetita mea. Si e minunat, ca o poti descoperi singura!

Te iubim si suntem mandri de tine!

Mama si Tata

 

 

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Copilul meu este unic

 

 

20150223_12231820150222_143238

20150110_154350-120150222_143221

 

 

 

 

 

Intr -o zi, Sara a ajuns acasa trista. Am intrebat-o ce s-a intamplat si cu lacrimi in ochi mi-a spus ca a luat un B. Primul ei B.

Mi-a mai spus, justificandu-se timid ca si alti copii au luat B. Si ca totusi, in rest are doar….FB.

Iar eu mi-am amintit gustul amar al primei mele note de 4 (pentru ca uitasem atlasul geografic, nu ca o reflectare a cunostintelor mele).

Am realizat ca e nevoie de o alta discutie in  care sa-i reamintesc ca asteptarile mele sunt mai presus de note si calificative.

 

I-am spus din nou ca e mult mai important tot ceea ce invata si ceea ce ramane dupa invatare. Ca vor fi cunostinte, deprinderi care o vor ajuta in viata.

I-am repetat pentru a …nu stiu cata  oara ca sunt cea mai mandra mamica si ca ea e cea mai grozava fetita.

Am intrebat-o ce-a gresit, nu ca sa o cert, ci ca sa ne corectam greseala  si sa invatam ceva din ea.

I-am spus ca nu o sa ne comparam niciodata cu nimeni, pentru ca ea este UNICA, si  nu concuram decat cu noi insine, sa fim mai buni, sa invatam mai usor, sa crestem si sa ne dezvoltam frumos.

I-am reamintit ca, dincolo de note si calificative, e important sa gaseasca bucuria si dragostea de carte. Si ea a gasit-o. Merge cu placere la scoala, are o invatatoare minunata, care crede si impartaseste aceleasi valori ca si noi, are prieteni multi, adora sa citeasca, sa scrie, se descurca excelent la matematica.

I-am explicat ca notele si evaluarile sunt necesare pentru acest sistem, dar nu trebuie sa se simta presata de ele, pentru ca eu niciodata nu o voi presa din pricina lor.

I-am mai spus ca fiecare copil o sa aiba anumite materii preferate si ca va excela la acestea, in detrimentul altora. Si ca e normal sa fie asa.

Am imbratisat-o strans si i-am soptit ca o iubesc,  ca am incredere in ea  si sunt sigura ca va deveni un om cu suflet mare si ca isi va alege o meserie pe care sa o iubeasca si care sa ii aduca satisfactii.  I-am spus ca e grozava si ma face atat de mandra,  ca imi creste inima de bucurie cand o vad plutind ca o lebada, ca sunt fericita ca citeste carti, ca o invata pe surioara ei tot ceea ce invata ea la scoala, ca ma bucur cand vad cati prieteni are si cu cata generozitate daruieste si iarta. Iar aceste lucruri, sunt infinit mai importante, decat o nota sau un calificativ.

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Generatia Acronimelor si a nimanui

10603302_728242580597759_5954368177768140415_n

Sara este eleva in clasa l. Imi amintesc reactia parintilor cand am primit orarul. AVAP, MM, MEM, DP va suna cunoscut? Arte vizuale si abilitati practice, muzica si miscare, matematica si explorarea mediului, dezvoltare personala…Si lista continua:)

Pe astea sigur le stiti: FB, B, S sau I. Doar totul se raporteaza la ele. Si aici, variantele sunt multiple: FB/B, FB cu o steluta, FB –

Eu una am un gust amar si o revolta inabusita pentru sistemul acesta dezlanat si incoerent. Imi vine si acum sa plang cand ma gandesc la prima zi de clasa l a copilului meu. Dupa niste discursuri halucinante si de neinteles ale preotului, directorului si politistului sau pompierului nici nu mai stiu, ca nu auzeam oricum nimic, ma asteptam sa mergem in clase. Ne-am imbracat  frumos si am pregatit cu drag si emotie ghiozdanul. Nu am mai mers in sali, pentru ca nu aveam nimic pe mese. Doar nu se hotarasera asupra abecedarului:(  Mi-am amintit in drumul nostru spre casa  de poza mea din clasa l cu abecedarul si floarea. Si emotia infinita din acea zi. Mi-am inghitit lacrimile si am creat eu povesti si asteptari, ca sa simta si ea. Emotia primei zile de clasa l.

Am auzit o tona de explicatii, una mai penibila ca alta.

Ba ca, ei au avut parte de o primire festiva in clasa pregatitoare. Alt experiment. A tinut cineva cont de ceea ce am zis noi, parintii?

Ba ca sa avem rabdare, ca vor fi mai bune si mai competitive noile manuale….Mi-e si frica sa ma gandesc….

Ba l-am vazut pe Ponta butonand incantat tableta si aratandu-ne viitorul luminos care ne asteapta.

Pana atunci, Doamna, singura care merita tot respectul si admiratia mea din sistemul acesta, scrie in fiecare pauza caiete, listeaza tone de fise, incearca sa intuiasca continutul manualului ca sa comande caiete auxiliare in ton cu acestea. Probabil isi inabusa si ea revolta impotriva sistemului si doar dragostea pentru acesti copii si meseria ei ii dau puterea sa mearga mai departe.

Nu stim nimic, nu mai intelegem nimic. Se iau masuri si nu se lasa timp sa se oberve rezultate. Pentru ca se schimba iar. Si iar. Cu alti oameni, alti guvernanti,  alte idei, alte experimente.

Mi-e dor de multe lucruri bune din scoala mea. De nota 10 care avea insemnatate si forta. De emotia  reala  din prima zi de scoala, de premiul l, de coronita, de tabere frumoase si olimpiade adevarate.

Mi-e groaza cand ma gandesc ce se va alege de invatamantul acesta al universitarilor fara BAC, mi-e rusine cand aud cadre didactice care nu vorbesc corect gramatical, ma ingrozesc cand aud ce se intampla in unele tabere de copii. Pentru ca as vrea sa le trimit si pe ele intr-o zi.

Ma ingrozesc cand vad ca temele sunt tot mai multe si materia tot mai incarcata. Ma intreb pentru a nu stiu cata oara, daca fac bine insistand sa raman aici, intr-un sistem care pare iremediabil pierdut.

Visez la normalitate. Pentru copiii mei. La o scoala frumoasa, curata, colorata si vesela unde sa vina cu drag. Sa nu existe incrancenare pentru note. Ci pentru castigul lor personal. Sa nu se incurajeze competitia intre ei, ci cu ei insisi.

Visez la manuale frumoase si prietenoase, nu la tablete,  la ore afara in parc sau in curte. La clase cu mai putini copii de care sa se poate ocupa profesorii. la Doamne, asa cum e a noastra, buna, profesionista, calda.

Am incercat si incerc in fiecare zi sa nu-i arat Sarei dezamagirea mea. Sa-i arat doar partea frumoasa, sa-i starnesc curiozitatea, dragostea fata de scoala si carte. Pentru ca undeva acolo, in sufletul meu, mai e o speranta. Ca o sa le fie bine.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Cum sa le spun copiilor mei?

156ef4b3b095147a59aa119af09bacba

http://www.pinterest.com

Cresc si intrebarile lor devin tot mai dificile.

Si ce as putea sa le spun copiilor mei care ma intreaba  candid:

De ce vorbeste atat de urat domnul acela suparat?
De ce claxoneaza isteric soferii in intersectie cand de-abia s-a facut galben?
De ce doamna isi smuceste si loveste copilul?
De ce multi prieteni de-ai nostri au ales sa locuiasca in alta tara?
De ce arunca fetita pe jos ambalajul de la ciocolata?
De ce am renuntat la jobul meu?
De ce nu mergem mai des in vacanta?
De ce stau oamenii pe strada cu mana intinsa?

Jonglez printre raspunsuri care sa nu trunchieze adevarul, dar care sa nu le taie aripile.

Le vorbesc despre un sistem de valori (si imi inghit lacrimile, pentru ca stiu sigur ca nu il avem toti).
Le vorbesc despre reguli pe care trebuie sa le respectam pentru ca asa este intr-o comunitate (si imi inabus revolta, pentru ca nu toti respecta regulile).
Le vorbesc despre dragoste si armonie si echilibru si toleranta si generozitate si bun simt (si sper din tot sufletul meu de parinte ca lumea lor va fi mai buna, si mai frumoasa si mai curata).

Si cum as putea sa le spun copiilor mei ca m-am gandit si eu sa plecam de aici de 1000 de ori, ca mi-am muscat limba de alte 100 de ori in parc sau la scoala sau la gradinita, ca visez si eu sa vad si sa descopar lumea cu ele, ca nu mai suport sa deschid televizorul, ca nu mai urmaresc stiri si politica si ca ma pierd in atatea angoase si intrebari si incercari….pentru ELE si pentru lumea lor mai buna.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Cum le ocupam timpul micutilor intr-un mod placut si util?

20140919_092603

Fie ca merge la gradinita sau scoala, sunt de parare ca in afara orelor de acolo, e bine ca micutii sa fie expusi si altor tipuri de activitati extrascolare. Sa le dezvolte abilitati, deprinderi, sa isi exploreze pasiunile sau sa descopere unele noi.

In cazul in care si le aleg ei, e si mai bine, daca nu, e bine sa-i orientam noi spre diverse tipuri de activitati, in functie de personalitate, nevoi, afinitati.

La inceput de an scolar am auzit foarte multi parinti interesandu-se de astfel de activitati, fie ele statice, fie de miscare. Posibilitatile si optiunile sunt nelimitate, de la sah, limbi straine, instrument, arte, dans, majorete, teatru de papusi, design vestimentar, balet, gimnastica ritmica, inot, pana la karate, escaladari, schi, arte martiale. Palatul Copiilor, after-school-uri, fundatii, ONG-uri, complexe sportive sunt doar o parte din optiunile pe care le avem la dispozitie.

In cazul nostru a fost simplu, orientarea artistica a Sarei si-a spus cuvantul, ea a fost cea care a optat categoric pentru balet si cursurile de arta. Sofia e interesata de tae kwon do, pe de alta parte:)  Inot fac amandoua, marturisesc, asta a fost optiunea noastra a parintilor:), dar aveau nevoie si de miscare.

Acasa incurajez activitatile creative, aproape in fiecare zi facem cate “un atac al artei”, ne jucam “de-a scoala”, “de-a vacanta”, gatim impreuna, facem sport impreuna, cantam si dansam. Incercam sa transformam activitatile curente, domestice, in timp de calitate al nostru. Si de cele mai multe ori ne reuseste.

Cred si sustin importanta acestor activitati in dezvoltarea personala a copiilor nostri. Prefer de 1000 de ori sa consumam timpul alocat televizorului sau tabletei, unei activitati artistice sau sportive.


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari