Tag : sora

“Cel mai mult imi iubesc sora”

20150120_191902

“Mami, te superi? Dar eu cel mai mult din lume o iubesc pe Sofia pentru ca e surioara mea.”

Si inima mea  tresalta de bucurie, pentru ca am realizat cel mai important lucru, fetele mele se iubesc si au grija una de alta.

Nu a fost intotdeauna usor. Se cearta si ele, au fost momente cand s-au tras de par, au fost foarte multi care-i spuneau Sarei ” las-o pe sora ta, ca e mai mica”.

Nu am folosit niciodata argumentul varstei, ar fi fost frustrant pentru Sara, si, sunt sigura, fara rezultate.

Am pastrat zile “doar cu  Sara” si zile “doar cu Sofia” in care am colindat mall-ul, am mancat inghetata, ne-am dus la film. La inceput se bucurau, acum, nu mai vor . Cel mai bine se simt impreuna.

Nu am intervenit in conflictele lor, decat daca a fost imperios necesar. Iar daca am facut-o, nu am fost inchizitor sau judecator. Pedeapsa s-a impartit la doi.

Am facut totul impreuna, daca Sara are teme, Sofia face si ea o fisa, daca Sofia merge la dans, Sara vine cu noi si o asteptam, citind o carte sau desenand ceva.

In goana nebuna a timpului, am invatat sa transformam orice activitate in momente frumoase, doar ale noastre. Pe masina, jucam fazan sau conversam in  engleza. Asteptarile pe holul Palatului Copiilor intre lectiile lor de dans, balet sunt prilejuri de a petrece timp impreuna, de a afla mai multe de la scoala, gradinita, despre prieteni, dorinte ascunse, vise.

Sunt mereu impreuna, din clipa in care a venit Sofia acasa de la maternitate. Intre ele e cea mai pura si mai curata dragoste. Dupa rugaciunea de seara, inchid usa la camera lor si le aud chicotind.  Au deja mici “secrete”. Noaptea ma trezesc sa vad daca nu s-au dezvelit. De cele mai multe ori le gasesc tinandu-se in brate.

Am realizat cel mai extraordinar lucru. Se au una pe alta si se iubesc. Iar eu sunt cea mai fericita mamica.

20150120_192002-1


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Cine nu are frati, sa-si cumpere:)

 

IMG_0129

Nu suntem gemene si nici nu semanam izbitor. Dar e ceva, o legatura atat de puternica intre noi, incat simt si de la mii de kilometri distanta daca ceva nu e in regula cu tine.

Am crescut impreuna si am infruntat lumea asta mare, umar la umar, sis. Tu erai sora cea mare, care isi exersa pe mine abilitatile de profesoara, sefa sau artista.

M-ai invatat la 5 ani sa scriu si sa citesc si primele cuvinte in franceza:), ma luai de la gradinita si dupa o tura de leagan, cu cheia la gat si agatata de mana ta, ajungeam acasa si cuceream lumea. O lume frumoasa pe care ai creat-o tu si in care aveam toate meseriile din lume si in care era infinita veselie, ras si imaginatie. Cea mai frumoasa si mai fericita lume pe care am cunoscut-o.

Ma emotionez si azi cand ma gandesc ce mult mi-ai purtat de grija toata viata. Si cum, de fapt, mereu am cautat sprijinul si aprobarea ta. A surorii mai mari. Mi-ai fost si mama, si cea mai buna prietena si sora si profesoara…de toate.

Ai fost cu mine in prima zi de clasa 1, mi-ai sters lacrimile de dezamagire ale primei iubiri, m-ai strans de mana cand asteptam sa ma ia mireasa de acasa, m-ai invatat sa-mi imbrac bebelusul de 1 zi, sa-l alaptez si sa-l cresc.

Intr-un fel sau altul, mereu ai fost langa mine, chiar daca uneori,  de la…sute de kilometri distanta. Si te iubesc nespus pentru asta, sis!


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari

Ana si comoara ascunsa

7682cab9c9f0585a4988870751dcd78a

 

A fost odata ca niciodata o fetita pe nume Ana. Ana avea 6 ani si era singura la parinti.
Se plictisea si mereu ii intreba pe parintii ei de nu are si ea o surioara. Se juca singura cat era ziua de lunga, papusile, plusurile si cartile erau cei mai buni prieteni ai ei.

Intr-o zi, o zi de vara ca toate celelalte, se juca in curtea casei la nisip. In timp ce construia si lua cu lopatica nisipul, Ana descoperi ceva. Era ceva care sclipea…Un glob. Ei, dar ce scria inauntru?
“Pune-ti o dorinta pana maine si se va implini.”

Ana era tare uimita. Auzise ea de zane si spiridusi, dar nu intalnise nicicand una. Intra in casa imbujorata de emotie si dadu buzna in camera ei. Mama o urma ingrijorata:

-Ana, ce-i cu tine? S-a intamplat ceva?
-Nu, mama, doar am o idee si vreau sa ma gandesc la ea.
-Hmmm….vrei sa te ajut cu ceva? intreba grijulie mama.
-Nu…cred ca nu….va trebui sa ma descurc singura. Te iubesc, mama. Paaaa.

Mama iesi. Iar Ana se arunca pe pat imbracata si incaltata. Era prea emotionata sa se schimbe si sa se descalte.
Mii de ganduri ii zburau prin cap: ” Ce sa cer?” “Ce imi doresc cel mai tare?” “Bicicleta noua?” “Barbie sirena?”,”O trusa de pensule?” “Un joc nou?” Brusc….se intrista…”Dar cu cine sa ma joc? Sunt singurica toata ziua…”

Dintr-o data se lumina. Stiu ce dorinta voia sa i se implineasca. Una singura. Sa aiba o surioara cu care sa se joace. Scrise pe un biletel dorinta sa. Si fugi afara la groapa de nisip. Puse biletelul alaturi de globul de sticla. Si astepta. Nimic. Mai statu un pic. Nu se intampla nimic. Nimeni nu venea. Nicio zana. Nimeni.

Pleca ingandurata in casa. Seara isi spuse rugaciunea si adormi. A doua zi dis de dimineata fugi iar afara si cauta infrigurata globul de cristal. Nu mai era acolo. Nici biletul ei. In schimb, gasi acolo un saculet. Il deschise si citi:” Daca vrei sa ti se indeplineasca dorinta, trebuie sa treci prin trei probe. Urmeaza indiciile. Urmatorul il vei gasi in camera ta in dulapul cu hainute.”

Ana se indrepta cu pasi grabiti spre casa, intrebandu-se ce trebuia sa faca pentru a i se indeplini dorinta. Ajunsa in camera ei, deschise dulapul si gasi agatat de umeras urmatorul bilet: ” Ia rochita ta alba si pantofii de lac si du-te la vecina ta, Ioana, si ofera-i-le cadou. Merge la o nunta si nu are bani de hainute noi.”

Ana ramase cu biletul in maini descumpanita. Iubea rochita alba. Si pantofii de lac. Cum sa le dea altcuiva?
Nu intelegea probele astea ciudate si hotari sa abandoneze jocul. Se gandi ca are totusi prietenii si vecinii si camera asta era doar a ei, si toate jucariile… si e bine asa…Chiar…daca ar mai veni o surioara unde ar dormi? In camera ei nicidecum. Uita de gandurile astea si se lua cu joaca.

Manca, dormi si a doua zi in curte, la joaca se gandi sa mearga iar in locul misterios sa vada daca mai gaseste ceva. Gasi o inima mare rosie de carton. Nu a inteles ce e cu ea si a fugit in casa. I-a aratat mamei inima si i-a povestit de intamplarea din ultimele zile.

Mama a zambit cald si a luat-o pe Ana in brate. I-a pus inima de carton pe inimioara ei care batea si i-a spus:
-Ana, eu cred ca zana ta buna a vrut sa iti spuna si sa iti arate cat de mare e dragostea de sora. Tu nu ai de unde sa stii asta, pentru ca nu ai avut o sora sau un frate, dar atunci cand o sa ai, daca se va intampla asta, o sa vezi ca inima ta e maaaare si acolo e inca multa dragoste de daruit. O sa mai vezi ca totul se imparte la doi, de la dragoste, la hainute, la jucarii, dulciuri…Dar merita, pentru ca dragostea de frati e neasemuita.

-Chiar? Ana privea ingandurata inima rosie de carton. Pot sa o pastrez, mami?
-Sigur, Ana, pastreaz-o si gandeste-te la ceea ce am discutat. Poate zana va tine cont de dorinta ta, spuse mama zambind.

Ana pleca in camera ei si puse inima de carton pe birou. Lua un creion si trasa o linie, impartind inima in doua: una a ei, una a surioarei ei.

Copyright Gabriela Marginean 2014


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru copii

As vrea sa le spun parintilor mei

f927d30c49872e3ffb740265f93e9ca1

As vrea sa le spun parintilor mei atatea lucruri atunci cand sunt cu ei, si parca de fiecare data, nu-mi gasesc cuvintele sau zboara timpul prea repede…Sau avem alte 1000 de lucruri de facut.

As vrea sa le spun parintilor mei ca le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine, ca mi-au daruit o copilarie de vis, ca nu m-au lasat singura pe lume, si o am pe sora mea pe care o iubesc enorm, ca s-au sacrificat toata viata sa mergem noi in tabere, excursii, la facultate…As vrea sa le spun ca sunt o femeie si o mamica implinita astazi, datorita lor. Mi-au dat aripi sa zbor si m-au invatat principii sanatoase.

As vrea sa le sarut mainile muncite si sa-i trimit intr-o vacanta binemeritata. Nu au nicicand timp sau bani. Pentru ei. Toata energia pare ca a fost risipita pe noi, copiii lor.

As vrea sa nu treaca atata timp intre telefoanele si vizitele mele acasa, ca sa nu aud vocea resemnata a mamei: “Cand vii acasa, mama?”.

As vrea sa nu invat niciodata sa pun muraturi sau sa fac zacusca. Pentru ca mama le face cele mai bune.

As vrea sa nu-i impovarez cu grijile si teama mea de boala, batranete, moarte. As vrea sa nu simta ca ma doare fiecare fir alb al lor si fiecare an care se mai asterne …

As vrea sa fiu ACASA in fiecare zi si sa nu pierd nicio zi cu ei.

Sa fiu mai buna, mai toleranta, mai intelegatoare, sa ma impac si sa accept unele lucruri ca fiind….exact asa cum sunt. Tot, din prea multa dragoste, nu o fac.

Ma gandesc ca am facut prea putine poze cu ei, ca am fost in prea putine vacante cu ei, acum de cand suntem noi mari, si, cred ca ar trebui sa le spun si mai des ca II IUBESC.

 


Share this:
facebookgoogle_pluspinterestlinkedin

Categories: Povesti pentru cei mari